Stațiunea turistică Plaiul Foii din Județul Brașov a găzduit, în perioada 20-22 mai 2022, a treia întâlnire de lucru a Consiliului Consultativ al Tinerilor pentru Climă România (YACC), entitate ce implică tinerii europeni în lupta împotriva schimbărilor climatice, la nivel local, național și global.
Consiliul Consultativ al Tinerilor pentru Climă este un organism nonformal constituit din 30 de tineri din București, Brașov, Buzău și Ploiești, creat în cadrul proiectului ”Oamenii și planeta: un destin comun (People and Planet: a Common Destiny), co-finanțat prin programul DEAR – Program de educație pentru dezvoltare și de creștere a nivelului de conștientizare, inițiat de către Uniunea Europeană și implementat în România prin parteneriatul dintre Consiliul Județean Brașov și Asociația Asistență și Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21.
Timp de două zile, cei 22 de membri YACC prezenți la întâlnire au dobândit cunoştințe despre importanța apei pentru supraviețuirea planetei, coordonați de trei facilitatori. De asemenea, au conexat Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 6 – Apă curată și sanitație cu celelelate ODD-uri, încercând să identifice problemele legate de asigurarea resurselor de apă necesare în viitor și să găsească soluții/acțiuni care să stopeze aceste probleme.
Sesiunile de lucru ale YACC au cuprins acțiuni interactive, facilitatorii propunând gradual subiecte care să-i ajute să identifice comportamentele nesustenabile ale populației. Printre soluțiile identificate se numără acțiuni de conștientizare civică şi implicarea cu prioritate a tinerilor.
Alina Bălătescu – purtătorul de cuvânt al Companiei Apa SA Brașov, le-a prezentat tinerilor una dintre campaniile aflate în derulare – “SOS Canalizarea!”. Obiectivul acesteia este schimbarea unei conduite nepotrivite a oamenilor legată de canalizare: aruncarea în toaletă a şervețelelor umede, absorbantelor sau bețișoarelor de urechi. “Prin educare, informare și conștientizare, prin explicații, spoturi video sau vizite, explicăm deopotrivă copiilor și adulților că un simplu gest de-al lor poate salva o lume! Doar împreună putem proteja mediul și sistemul de canalizare și putem păstra apele curate!” a afirmat dna Bălătescu. Tinerii YACC au venit cu soluții de comunicare care să ajute campania să atingă un public mai divers, inclusiv cu mesaje care să se adreseze cetățenilor tineri.
Dna. Nina Cugler, preşedinta APDD – Agenda 21, le-a reamintit într-un mod interactiv tinerilor Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, interconectivitatea acestora şi țintele vizate. De asemenea, le-a prezentat ce presupune amprenta de apă invizibilă şi a făcut mai multe exerciții prin care membrii YACC să conştientizeze cantitatea reală de apă folosită. În acest context, mesajul fundamental este că “tot ce folosim, purtăm, cumpărăm, vindem şi mâncăm are nevoie de apă pentru a fi creat”. Tinerii şi-au calculat amprenta de apă, activitate menită să îi ajute în diminuarea consumului propriu, dar şi în diseminarea către membrii familiei şi comunitate.
Dna. Ioana Duică, reprezentanta Fundației ProPark, a accentuat necesitatea acțiunilor umane privind asigurarea apei în viitor, prin jocuri de rol și prin stimularea gândirii strategice a tinerilor. De asemenea, facilitatorul i-a familiarizat pe tineri pentru crearea de documente strategice și politici publice.
Scopul principal al YACC este scrierea unui Ghid de comportamente sustenabile cu propuneri de acțiuni concrete pe care factorii de decizie ar trebui să le implementeze la nivel local, național sau global. Ulterior, propunerile consiliilor naționale YACC din toate țările participante vor fi prezentate factorilor de decizie de la nivel european.
Alături de tineri au participat și șase profesori coordonatori din liceele și universitățile din România – parteneri educaționali în proiect.