Aparatură de peste 270 de mii de lei, pentru Spitalul Județean Brașov

În cadrul proiectului „Dotarea cu echipamente și aparatură medicală performante a UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”, implementat de Consiliul Judeţean Braşov cu fonduri europene, s-au încheiat procedurile de achiziţie pentru încă trei tipuri de echipamente medicale.

Este vorba despre aparatura destinată monitorizării pacienţilor – monitoare, electrocardiograf şi defibrilator, a cărei valoare totală estimată a fost de 270.027,60 lei (fără TVA). Achiziţia a fost structurată pe trei loturi şi a atras atenţia operatorilor economici, astfel că pentru monitoare au fost depuse 6 oferte, pentru electrocardiograf au existat 4 oferte, iar pentru defibrilator s-au înregistrat 5 oferte.

După analizarea documentaţiilor, a propunerilor tehnice şi a celor financiare şi în urma aplicării criteriului de atribuire, comisia de evaluare a ofertelor stabilită la nivelul Consiliului Judeţean Braşov a desemnat câştigătorii. Astfel, monitoarele urmează să fie furnizate de SC MEDICAL CORP SRL, care a avut o propunere financiară de 206.450 lei (fără TVA) şi urmează să livreze produsele la valoarea totală de 245.675,50 lei. Electrocardiograful va fi livrat de SC BROKMED SRL,cu o propunere financiară de 7.800 lei fără TVA, ceea ce înseamnă un total de 9.282 lei, în timp ce defibrilatorul a fost adjudecat de firma LIAMED SRL, a cărei propunere financiară a fost de 13.108 lei fără TVA, aparatul urmând să coste, cu TVA, 15.598,52 lei.

Citeste și:  Un angiograf performant a intrat în dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov

În cazul în care nu se vor înregistra contestaţii, contractele de furnizare vor fi semnate în perioada următoare. Amintim că în luna decembrie a anului trecut au fost încheiate contractele pentru alte şase loturi de echipamente – radiologie imagistică, echipamente Point of care, mobilier medical, aparatură, sistem de livrare a gazelor medicale şi echipament de intubație dificilă, iar singurele produse care mai rămân în procedură de achiziţie sunt cele de transport intraspitalicesc (tărgi). Toate aceste echipamente trebuie livrate în maximum 90 de zile de la data comenzii formulate de CJ Braşov, iar aceasta depinde de finalizarea lucrărilor de extindere a Unităţii de Primiri Urgenţe.

Citeste și:  Un angiograf performant a intrat în dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov

„Prin intermediul proiectului, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, achiziţionăm 18 tipuri de echipamente complexe și aparatură medicală de înaltă performanță, totalizând 83 de obiecte și aparate care vor intra în dotarea noii Unităţi de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Noua UPU, extinsă în urma unei investiţii realizate de Ministerul Sănătăţii prin Banca Mondială şi modernizată cu echipamentele pe care le achiziţionăm acum, va fi dată în folosinţă în acest an, fapt care va asigura creşterea calității serviciilor medicale și scurtarea timpilor de așteptare pentru pacienți”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Valoarea totală a proiectului „Dotarea cu echipamente și aparatură medicală performante a UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov” este de 6.793.628,72 lei, din care 6.657.756,14 lei sunt cheltuieli totale nerambursabile și 135.872,58 lei reprezintă contribuţia proprie a Județului Brașov. Termenul de finalizare a proiectului este luna iulie 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.