An de an, Asociația Studenților Mediciniști Brașoveni coordonează la nivel local campania „Donează sânge, fii erou!”. Anul acesta, campania noastră nu face excepție și se va desfășura în perioada 6 – 18 decembrie 2020! Prin urmare, facem apel la simțul civic al tuturor brașovenilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani și care îndeplinesc toate criteriile de admisibilitate pe care le vom enumera în rândurile de mai jos.
Dacă până în trecut centrele de transfuzie din întreaga țară se confruntau frecvent cu deficitul de sânge și de preparate din sânge, contextul epidemiologic actual al unei pandemii ce nu a fost nicidecum prevăzută, a adus la prăbușirea rezervelor de sânge la nivel național. Teama donatorilor de a nu se infecta cu virusul ce face ravagii de mai bine de 8 luni, cât și cererea mult mai mare din această perioadă grea cu care se confruntă sistemul medical, nu a făcut decât să dezechilibreze și mai tare acest deficit de sânge. Campania ”Donează sânge, fii erou!” are ca scop conștientizarea acestor probleme și rezolvarea lor prin atragerea cât mai multor donatori permanenți.
Vă reamintim astfel că decizia dumneavoastră de a dona sânge poate salva viețile celor care au nevoie urgentă de transfuzii din cauza unor boli grave sau în urma efectuării unor intervenții medicale complexe. Dacă adeseori considerăm că nu dispunem de timpul necesar pentru a dona sânge, să ne reamintim că, în realitate, cei care nu mai dispun de timp sunt întocmai cei ce au nevoie de sânge!
Menționăm că, prin intermediul aplicației Donorium, donatorii de sânge pot beneficia de un parcurs facil și rapid al procesului de donare prin programare la centrele de transfuzie, asigurându-se astfel respectarea tuturor măsurilor de distanțare socială prevăzute de autorități la momentul actual. Aplicația poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play.
Așadar, persoanele care îndeplinesc condițiile de admisibilitate sunt așteptate la Centrul de Transfuzie Sanguină Brașov (strada dr.Victor Babeș, nr. 21, lângă sediul Ambulanței) pentru a dona sânge, în perioada 6 – 18 decembrie.
Cei care aleg să doneze sânge beneficiază de:
- Beneficii pentru sănătate
- reducerea hipertensiunii arteriale;
- creșterea antioxidanților plasmatici;
- scăderea lipidimiei;
- calitate superioară a sănătății
- Beneficii materiale
- analize gratuite pentru o serie de boli infecțioase;
- aflarea pe loc a grupei sanguine;
- 7 bonuri de masă cu valoare totală de 65 de lei;
- o adeverință pentru o zi liberă la locul de muncă sau scutire pentru elevi, studenți sau militari;
- un abonament de călătorie cu mijloacele de transport în comun RATBV la jumătate de preț valabil timp de o lună
Criterii de admisibilitate pentru donatorul de sânge:
– se poate dona doar cu: BI în original, valabil, permis de conducere sau pașaport
– străinii pot dona doar dacă au viză de ședere eliberată de cel puțin un an
– vârsta cuprinsă între 18 și 55 ani
– greutatea mai mare de 58kg (în cazul femeilor) și mai mare de 68kg (în cazul bărbaților)
– valori ale glicemiei sub 120 mg/dl
– valori ale Hb peste 12,5% pentru femei și peste 13,5% pentru bărbați
– femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală
– să nu se afle sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli cardiovasculare, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine
– să nu aibă sau să fi avut următoarele: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie sau alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet, boli cardiovasculare, boli oncologice și, în general, orice boală cronică.
Criterii de excludere temporară:
– intervenţii chirurgicale în ultimele 6 luni, realizarea de tatuaje în ultimele 6 luni, mai mult de un partener sexual în ultimele 6 luni, eliberarea din detenție de mai puțin de 1 an
Reguli pentru recoltare:
Cu 48 de ore înainte de a dona, nu consumați alcool și nu luați medicamente!
Dimineaţa, înainte de recoltare, consumați lichide și un mic dejun puţin consistent, fără grasimi.
Nu fumați înainte şi după donare cu cel puțin o oră! De asemenea, se recomandă să veniți la donare odihnit.
Cantitatea de sânge recoltată este 450 ml (7 ml/kg corp).