APIA deschide campania de depunere a cererilor de plată pentru 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat începerea Campaniei de primire a Cererilor de plată pentru anul 2025, începând de astăzi, 3 martie. Fermierii au la dispoziție perioada 3 martie – 30 mai pentru a-și depune cererile, fără a fi necesară prezența fizică la Centrele APIA. Cererile pot fi completate prin aplicația geospațială AGI Online, accesibilă pe site-ul oficial al instituției, aici.

În cazul în care fermierii accesează și scheme din sectorul zootehnic, aceștia vor trebui să se prezinte la Centrele APIA conform programărilor stabilite împreună cu funcționarii APIA, pentru completarea declarațiilor necesare înainte de utilizarea platformei online.

Fermierii trebuie să depună o singură Cerere de plată, chiar dacă dețin terenuri sau exploatații în diferite localități. Este necesar ca informațiile din Registrul Agricol să fie actualizate, iar adeverințele privind utilizarea terenului să fie transmise către APIA de către primării.

Citeste și:  Ziua internațională a salvatorilor pe pârtiile de schi

Pentru schemele de sprijin din sectorul zootehnic, documentele pot fi transmise electronic, conform procedurilor din anii anteriori. Fermierii care dețin animale trebuie să se asigure că datele acestora sunt actualizate în Baza Națională de Date.

Cererea de plată poate fi semnată electronic, iar fermierii care aleg această opțiune trebuie să informeze funcționarul APIA desemnat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.