Conducătorii auto vor avea acces, începând de luni 17 octombrie, la o aplicație pe mobil, conectată la toți asiguratorii RCA, prin care vor putea completa în format electronic constatarea amiabilă de accident.
Biroul Asigurărilor Auto a anunțat ieri că aplicația, numită amiabila, are și un site de prezentare în care este descris modul de funcționare.
Printre cele mai importante informații, conducătorii auto implicați trebuie să completeze datele de pe același telefon mobil. În cazul în care locul accidentului nu este cunoscut, aplicația dispune de localizare exactă prin GPS, iar prin fotografierea cărții de identitate, aplicația extrage și completează automat datele printr-un sistem de recunoaștere a textelor din documente scanate.
Cum va funcționa aplicația de constatare amiabilă la accident:
- Descarcă aplicația
- Îți creezi un cont de utilizator în aplicație (user email sau numar de telefon + parola)
- Apasă butonul „adaugă constatare”, care se găsește în secțiunea „Constatări”.
- Completează datele personale: poți fotografia Cartea de Identitate, iar aplicația extrage și completează automat datele printr-un sistem de recunoaștere a textelor din documente scanate (OCR)
- Completează datele privind momentul accidentului: aplicația dispune de localizare exactă prin GPS și autocompletarea adresei unde s-a petrescut accidentul în cazul în care nu știi adresa.
- Selectează daunele provocate: poți selecta direcția impactului, cât și avariile suferite de vehicul
- Costruiește circumstanțele accidentului: împrejurările selectate (vehicul staționat; vehicul oprit; la momentul plecării; deschizând portiera; la momentul opririi; ieșind dintr-o parcare etc. ) generează construcția schițelor. Rezultatele și fotografiile de la locul accidentului contribuie la stabilirea vinovăției.
- Completează datele vehiculului B: conducătorul vehiculului B trebuie să parcurgă același proces pe care l-a parcurs și vehiculul A, pe același telefon pentru a contribui la desenarea schiței împreună. Astfel aplicația poate completa documentul din aceeași perspectivă, la final fiind posibila trimiterea documentelor comune către asigurătorii ambelor părți implicate.
- În funcție de circumstanțele selectate de ambii conducători, aplicația selectează 3 dintre cele mai probabile circumstanțe în care accidentul ar fi putut să se întâmple.
- Ultimul pas este de a semna și trimite documentele asigurătorilor RCA ai celor doi conducători implicați în accident.
Descarcă aplicația pe telefonul mobil. AICI!