Aproape 100 de amenzi la controalele privind respectarea măsurilor anti-Covid

O societate comercială care a fost depistată, în urma controalelor efectuate duminică, încălcând măsurile de protecţie împotriva răspândirii COVID-19, a fost sancţionată contravenţional, fiind date, totodată, alte aproape 100 de sancţiuni, inclusiv pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, în ultimele 24 de ore s-au desfăşurat activităţi de verificare în zonele aglomerate, centrele comerciale, pieţe, târguri şi terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

La acţiunile de control, desfăşurate sub autoritatea Instituţiei Prefectului, au participat poliţişti, jandarmi, poliţişti locali, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţiei de Sănătate Publică şi de la Protecţia Consumatorului.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

La nivelul judeţului Braşov, au fost verificate 211 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate, un operator economic fiind depistat nerespectând măsurile de diminuare a impactului riscurilor, conform Legii 55/2020, acesta fiind sancţionat contravenţional.

Au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, 37 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 195/2002 şi 47 sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 36.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.