Aproape 170 de intervenții ale pompierilor brașoveni în weekend. Majoritatea incendiilor au fost de vegetație uscată

În weekendul recent încheiat, pompierii brașoveni au intervenit pentru gestionarea a aproximativ 170 de situații de urgență, în urma solicitărilor primite din partea populației.

Cele mai multe misiuni au fost desfășurate de echipajele SMURD, care au acordat asistență medicală pentru peste 135 de persoane aflate în dificultate.

Totodată, echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 39 de incendii, dintre care peste 70% au fost incendii de vegetație uscată.

Acest tip de evenimente continuă să se repete în fiecare an, iar în majoritatea cazurilor incendiile de vegetație sunt provocate de acțiuni iresponsabile ale unor persoane care aleg să curețe terenurile prin incendiere.

Reamintim cetățenilor faptul că arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau a vegetației ierboase este interzisă prin lege.

Citeste și:  Portul petrolier Fujairah din Emiratele Arabe Unite, închis după un atac cu drone

Nerespectarea prevederilor legale constituie contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoane fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoane juridice.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență face apel la responsabilitatea cetățenilor și le recomandă să evite utilizarea focului deschis pentru curățarea terenurilor. Arderea vegetației uscate nu reprezintă o soluție și poate genera incendii de amploare, punând în pericol locuințe, mediul înconjurător și chiar vieți omenești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.