Aproape 50% dintre firmele controlate de Poliția Locală Brașov, în ultima perioadă, au fost sancționate, majoritatea pentru că nu aveau autorizația de funcționare.
Au fost verificate 70 de unități de alimentație publică – restaurante, baruri, cafenele, cofetării, fast-food-uri, pizzerii – dintre care 32 de agenți economici au fost sancționați contravențional cu amenzi în cuantum total de 12.600 lei, pentru că nu aveau acordul sau autorizația de funcționare.
Verificările vor continua în toate zonele comerciale din oraș. Poliția Locală le comunică agenților economici că după înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului și după obținerea certificatului de înregistrare conținând codul unic de înregistrare sau, după caz, la data eliberării certificatului de înscriere de mențiuni sau înainte de începerea unei activități care necesită autorizare, societatea comercială are obligația de a obține autorizație/acord de funcționare.