Aproape 67.000 de persoane au intrat luni în România, dintre care circa 6.900 de ucraineni

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că luni au intrat în România, prin punctele de frontieră din toată ţara, 66.671 de persoane, dintre care 6.866 de cetăţeni ucraineni, în scădere cu circa 9,5% faţă de ziua precedentă.

Prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 138.700 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu aproape 40.000 de mijloace de transport.

Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 2.831.546 de cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 42 de fapte ilegale (25 infracţiuni şi 17 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 11.600 de lei.

Citeste și:  Primăria Brașov: Vineri aprindem luminițele Crăciunului – Vino cu RATBV și ai scăpat de grija parcării!

Au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 178.500 lei.

Luni nu s-a permis intrarea în ţară a 20 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a nouă cetăţeni români din diferite motive legale. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.