Aproape 90.000 de persoane au intrat duminică în ţară, dintre care circa 7.600 de ucraineni

Ieri, 19.11.2023, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) peste 185.500 de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 49.700 de mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România au fost 89.959 persoane, dintre care 7.629 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 19.11.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 6.676.763 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Citeste și:  Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi luminate în portocaliu, astăzi, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în ultimele 24 de ore, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 29 de fapte ilegale (11 infracţiuni şi 18 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 13.600 lei;
  • bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de aproximativ 139.000 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 14 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 14 cetăţeni români din diferite motive legale.
Citeste și:  Lucrările pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase din Brașov, gata de start

Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.