La data de 16 iulie 2024, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.P.J. Tulcea, împreună cu cei din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul Tulcea, la domiciliul unui bărbat, de 70 de ani, în urma căruia au fost descoperite și ridicate 21 de arme și 779 de bucăți de muniție, deținute în mod ilegal.
Astfel, au descoperit și indisponibilizat 5 arme letale și 61 de bucăți de muniție letală, printre care mitraliere de proveniență germană, folosite în al Doilea Război Mondial, precum și 16 arme neletale și 718 bucăți de muniție neletală.
De asemenea, în cursul zilei de 13 iulie 2024, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și Poliției Municipiului Tulcea au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că o persoană de 70 de ani, din municipiul Tulcea, ar deține la domiciliul acesteia, ilegal, muniție letală.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă și au descoperit o grenadă defensivă activă și 69 de cartușe letale, ce erau deținute în mod ilegal.
Grenada a fost ridicată de pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta Tulcea, în vederea distrugerii controlate, iar cele 69 de cartușe au fost ridicate, în vederea indisponibilizării.
În ambele cauze, polițiștii au întocmit dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor si munițiilor.
Polițiștii recomandă tuturor persoanelor ce dețin astfel de arme și muniții sau persoanelor care au cunoștință despre deținerea unor astfel de arme și muniții să sesizeze de îndată, în vederea înlăturării pericolului existent prin deținerea și/sau folosirea acestora de către persoane neautorizate.