În acest an, la intrarea pe Domeniul Săvârșin, în Satul Regal, va fi deschis publicului primul târg regal de Crăciun, în zilele de vineri 15, sâmbătă 16 și duminică 17 decembrie 2023, de la ora 11.00 la ora 19.00. În aceleași zile vor fi deschise publicului Muzeul Regal al Automobilului, Magazinul de Suveniruri și Atelierul Auto al Regelui Mihai. Casa Ceaiului va fi deschisă sâmbătă și duminică, de la ora 11.00 la ora 19.00.
Târgul va găzdui producători locali din comune și sate transilvănene și bănățene, inclusiv săvârșineni, care vor prezenta la târg produse culinare tradiționale de Crăciun, îmbrăcăminte, produse cosmetice și decorațiuni pentru bradul de Crăciun și pentru casă.
În cele trei zile, Satul Regal va găzdui concerte de colinde, urători, dansuri populare și colindători de toate vârstele din județele Prahova, Brașov, Hunedoara, Cluj, Sibiu, Bihor, Arad și Timiș.
Târgul este organizat de Fundația Colecția Regală, în colaborare cu Grupul de Acţiune Locală Napoca Porolissum și Profi România.