
Emoții și activități practice în tabăra realizată în cadrul programului de creștere a independenței psihosociale, parte a proiectului „Orizonturi deschise” cofinanțat de Consiliul Județean Brașov!
Beneficiind de o finanțare nerambursabilă în valoare de 42.524,32 lei din partea administrației județene, Asociația de Servicii Sociale SCUT implementează în această perioadă, în cadrul atelierului de informare și empowerment, sesiuni de reflecție emoțională ghidate de psihoterapeut.
Tabăra este o experiență inedită pentru beneficiari, îi susține în dezvoltarea permanentă a încrederii în propriile forțe și în construirea pașilor spre o viață independentă.
Această activitate reprezintă pentru beneficiari oferirea de curaj, stimă de sine și exprimare liberă a emoțiilor.
Proiectul este dedicat persoanelor adulte diagnosticate cu boli cronice de sănătate mintală din județul Brașov. Obiectivul Asociaței SCUT este să sprijine 10 beneficiari direcți în procesul lor de dezvoltare a autonomiei personale, de conștientizare a impactului bolii și de integrare socială.
„Prin intermediul atelieror de empowerment, activităților creative (photovoice), sesiunilor de dezvoltare psihosocială și experiențelor practice (excursie la București și tabără), vom construi împreună pași spre independență și incluziune. Credem cu tărie că fiecare persoană merită șansa de a fi parte activă a comunității”, spun organizatorii.
