Astăzi se afișează rezultatele la Bac

Primele rezultate ale examenului de bacalaureat se publică, luni, iar elevii nemulţumiţi de notele obţinute vor putea depune contestaţii. Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a anunţat că peste 136.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru sesiunea iunie-iulie 2019.

Afişarea primelor rezultate ale examenului de bacalaureat este programată pentru, luni, şi este urmată de depunerea eventualelor contestaţii.

Între 9 şi 12 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru 13 iulie.

Conform situaţiei prezentate de Ministerul Educaţiei, 136.087de candidaţi din toate promoţiile (116.316 candidaţi din promoţia curentă, respectiv 19.771 de candidaţi din promoţiile anterioare) s-au înscris pentru a susţine probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat 2019 în prima sesiune.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Examenul de bacalaureat a început în 3 iunie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.

Probele scrise ale examenului naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019, au început la 1 iulie.

În 2018, rata de promovare înainte de contestaţii, incluzând şi elevii care au provenit din promoţiile anterioare, a fost de 67,7%. Rata de promovare, înainte de contestaţii, înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoţia 2017-2018 şi au susţinut probele examenului de Bacalaureat în prima sesiune a fost de 72,7%

Examenul naţional de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.