Astăzi se desfășoară a doua probă a bacalaureatului

A doua probă a examenului de bacalaureat – sesiunea de toamnă – este programată astăzi. Elevii se vor prezenta la proba obligatorie a profilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat a început luni, cu proba la Limba română, potrivit Mediafax.

Marți va avea loc proba obligatorie a profilului, iar miercuri se va desfășura proba la alegere a profilului și specializării. În cursul zilei de joi este programată proba la Limba și literatura maternă – proba E.b)

„Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor derula în zilele de 28 și 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență la probele de profil din cadrul examenului național de bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice”, conform Ministerului Educației.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Peste 42.700 de candidaţi s-au înscris în vederea susținerii probelor din a doua sesiune (august – septembrie) a examenului național de bacalaureat, începând de luni. Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, peste 24.900 de candidați provin din promoţia 2019-2020, iar aproximativ 17.800 de candidați sunt din promoţiile anterioare.

Afișarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) și va fi urmată de etapa depunerii contestațiilor, în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.