Corona Brasov Wolves a semnat un contract cu atacantul Mircea Constantin (24 de ani) pentru restul sezonului.
Mircea Constantin, unul dintre jucatorii importanți ai echipei naționale, a jucat până în acest moment la echipa ACSH Gheorgheni (de care s-a despărțit în mod amiabil prin rezilierea contractului).
Jucătorul de 24 de ani, 180 de cm. și 94 de kg. s-a născut la București pe data de 2 octombrie 1995.
A început hocheiul la Steaua București fiind unul dintre cei mai talentați jucători ai generației sale.
Pentru Steaua București a evoluat în campionatul național de hochei până în sezonul 2017/2018 (cu o întrerupere în sezonul 2016/2017, când a fost în lotul echipelor Komoka Dragons și Tillsonburg Hurricanes din liga canadiană GMHL).
În sezonul 2018/2019 a evoluat în Erste Liga, pentru echipa ACSH Gheorgheni, reușind un număr de 27 de puncte în 56 de meciuri ale sezonului regulat (13 goluri și 14 pase decisive).
De asemenea, pentru echipa din Gheorgheni a realizat un număr de 40 de puncte (14 goluri și 26 de pase decisive) în 28 de meciuri din sezonul regulat al campionatului național.
În acest sezon al Erste Liga a evoluat în 18 meciuri, alături de ACSH Gheorgheni, realizând un număr de 4 puncte.
Este component al echipei naționale de seniori, pentru care a evoluat până în acest moment în 10 meciuri ale Div. I B, și și-a adus contribuția, în primăvară, la calificarea în cel de-al doilea eșalon al hocheiului mondial.
La începutul acestei luni s-a aflat în lotul echipei naționale la turneul challenge „Baltic Cup”, evoluând în 3 meciuri și reușind să marcheze un gol.
Mircea Constantin este un atacant tehnic, un bun marcator și ne așteptăm să ajute echipa noastră în pentru îndeplinirea obiectivelor echipei noastre din acest sezon.