Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis astăzi noi avertizări de vreme rea. Potrivit meteorologilor, 25 de județe vor fi sub avertizare de Cod portocaliu de ploi torențiale, furtuni și grindină, până sâmbătă dimineață.
Astăzi, 2 iulie 2021, între orele 10.00 – 23.00 este în vigoare o alertă Cod galben. În nordul Moldovei, jumătatea de vest a Munteniei, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei și pe arii restrânse la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…35 l/mp.
Avertizarea Cod portocaliu vizează județele: Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța și Călărași.
Vremea se va menține în general instabilă și în următoarele zile.