Aterizare triumfală: Loturile de canotaj, gimnastică și tenis de masă, întâmpinate cu fast la Otopeni

Moment vibrant, plin de bucurie și mândrie ieri, la primirea specială de care au avut parte la Salonul Oficial al Aeroportului „Henri Coandă” din Otopeni componenții loturilor de canotaj, gimnastică artistică și tenis de masă care au revenit de la Jocurile Olimpice de la Paris.

Reprezentanți ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român, ai Agenției Naționale pentru Sport, ai federațiilor sportive, ai familiilor și cluburilor, precum și numeroși jurnaliști au fost prezenți, cu brațele încărcate de flori, pentru a-i aclama pe sportivi, iar emoția revederii a fost copleșitoare.

Elisabeta Lipa, președinta Agenției Naționale pentru Sport a declarat: ”Vă mulțumesc că v-ați făcut timp să fiți astăzi alături de noi pentru că astăzi este momentul mulțumirilor. La această ediție au fost cei mai buni dintre cei mai buni și o să încep prin a-i felicita pe cei care nu au urcat pe podium, pentru că meritați felicitări, felicitări medaliaților și felicitări în mod special campionilor. Este o ediție foarte grea și nu pot să vorbesc la trecut pentru că unii au terminat, dar alții sunt în febra întrecerilor și lor le doresc să fie cât mai mulți care să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Mai avem canoe, haltere, atletism, lupte, deci România se poate prezenta foarte frumos cu rezultate de excepție la această ediție. Astăzi, când am plecat din Paris, România era pe locul 16, datorită acestor sportivi minunați. Asta înseamnă că se poate, că avem potential, că avem obligația să avem grijă de el, ca la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice să fim la fel de bucuroși dacă nu mai mult mai bucuroși.”

”N-o să pot uita în viața mea imaginea Anei după ce pe tabelă România a fost locul 3, iar Ana era cu steagul în mână și dintr-o dată a fost locul 4. Nu pot uita agitația Cameliei când, știind că Sabrina a făcut un exercițiu aproape perfect, i s-a făcut o mare nedreptate. Toată suflarea românească și cei care sunt în măsură să ia niște decizii, să fiți ferm convinse că nu vor sta deoparte și vor face tot ce este omenește posibil să intrați în posesia acestei medalii. Îmi pare rău că la o vârstă atât de fragedă trebuie să trăiți astfel de nedreptăți, dar aceste nedreptăți vă întăresc, vă călesc și vă pregătesc pentru următoarele Jocuri Olimpice. Sabrina, ai grijă de mama, pentru că a venit momentul să fie invers. Ana, fii puternică, pentru că ce nu te doboară te întărește. Ai pierdut o luptă, nu și războiul. Nu este la îndemâna oricui să fie atât de aproape de medalii. Știți foarte bine că vă bateți cu cei mai buni, cu toți cei care vor să urce pe podium. Mă mândresc cu voi și vă felicit din toată inima!”, a încheiat Elisabeta Lipa.

Citeste și:  Poliția Brașov în serviciu pentru ca întreaga comunitate să se bucure de sărbătorile de iarnă

Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român: ”Emoția și bucuria cu care ați întâmpinat o parte din delegația României care s-a întors astăzi de la Jocurile Olimpice de la Paris ne onorează. După cum știți, competiția olimpică este încă în desfășurare, dar canotajul, gimnastica și tenisul de masă s-au întors astăzi în țară și dorim să-i felicităm pe toți cei care au reușit să participe la această ediție a Jocurilor Olimpice. Calde felicitări sportivilor care au reușit să câștige medalii și de asemenea felicitări sportivilor care nu au reușit să câștige medalii. I-am văzut pe câțiva dintre ei supărați și e bine ca sunt supărați, pentru că înseamnă că le pasă. Înseamnă că știu ce au greșit și data viitoare sunt absolut convins că nu vor mai repeta aceste greșeli. Până acum palmaresul este de șapte medalii trei de aur, trei de argint și un bronz și suntem deocamdată în primele 20 de națiuni ale lumii, dar mai sunt încă destule competiții până la finalul întrecerilor. Avem de ce să fim bucuroși, avem de ce să mulțumim, avem de ce să fim încrezători că și în continuare sportivii din Team România vor câștiga medalii. (…)”

”Suntem foarte mândri de cum ați concurat. Lupta continua! Vă rugăm să aveți încredere în noi în toți cei care acum trebuie să-și facă datoria în afara sălii de competiție. Suntem mulți care lucrăm, inclusiv Nadia Comăneci care a pus o presiune fantastică pe federația internațională de gimnastică pentru ca nota sportivilor noștri să fie cea meritată. Felicitări pentru modul în care ați concurat, ca după 12 ani să ajungeți în primele opt, să terminați pe locul 7. Să concurați de la egal la egal cu cele mai mari gimnaste ale lumii nu e puțin lucru și noi vă felicităm”, le-a transmis Mihai Covaliu gimnastelor prezente.

Citeste și:  Sărbătorile de Crăciun vin cu noi absolvenți la Poliția Brașov

Competiția continuă, iar sportivii români rămași la Paris pentru a concura în probele de atletism, canoe, lupte și haltere au nevoie de toată susținerea noastră. Hai, România! 🇷🇴

Sursa, Agenția Națională pentru Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.