Au început lucrările de trasare a marcajelor pistei Aeroportului Internațional Brașov

Se lucrează la realizarea marcajelor și inscripționărilor pe suprafețele de mișcare de la Aeroportul Internațional Braşov-Ghimbav.

În aceste zile sunt trasate marcaje pentru o suprafață de 12.200 mp, în culorile galben, roșu, alb reflectorizant, precum și 700 mp de marcaje negre.

Pentru marcare se foloseşte o vopsea specială pentru aviaţie, vopsea ce asigură un anumit coeficient de frânare şi o anumită rugozitate, încât să contribuie la frânarea corespunzătoare a aeronavelor când acestea rulează peste suprafeţele marcate.

Vopseaua folosită are depus şi un strat de bile reflectorizante ce conferă o mai bună vizibilitate pe timp de zi şi de noapte.

Marcajele sunt realizate la pista de aterizare/decolare, calea de rulare şi platforma de parcare aeronave.

Citeste și:  Curtea Constituțională are termen până joi să VALIDEZE rezultatele alegerilor prezidențiale

Pentru fiecare din aceste suprafete sunt executate marcajele specifice, cu scopul de a oferi informaţii echipajelor de pe aeronavă, în etapele de aterizare, decolare, rulaj şi parcare.

Există o diversitate de marcaje care trebuie realizate, cum ar fi: axial, prag pistă, zonă de Touch Down, marcaj de punct de ţintă, marcaj de punct de aşteptare, poziţii de parcare la platformă, indicativ direcţie aterizare, marcaj marginal, marcaj de întoarcere.

Pentru realizarea marcajelor este necesar ca suprafeţele să fie curăţate de praf şi de orice alte impurităţi, pentru a asigura o aderenţă bună a vopselei pe suprafeţele corespunzătoare.

Poziţionarea marcajelor în teren este determinată foarte exact cu ajutorul topometriştilor, începând de la pragul pistei, poziţia de punct de ţintă şi marcajele de zonă de Touch Down, poziţionare ce rezultă din datele furnizate din procedurile de zbor, marcajele fiind plasate astfel încât să fie vizibile de către pilot în faza de aterizare, fiecare dintre acestea oferind informaţii utile pentru echipaj.

Citeste și:  Municipiul Brașov se pregătește să marcheze Ziua Națională a României

Realizăm marcajele în această etapă, deoarece au fost finalizate procedurile de zbor pe baza cărora se stabilesc coordonatele de execuţie pentru anumite marcaje, s-au încheiat mai multe lucrări care necesitau prezenţa maşinilor în zona pistei, ceea ce genera praf, implicit existând riscul deteriorării şi mătuirii marcajelor.

Execuţia marcajelor semnifică faptul că ne apropiem de finalizarea lucrărilor şi că ne pregătim de certificarea şi operaţionalizarea Aeroportului (pentru certficare este necesară executarea marcajelor, verificarea coordonatelor de prag de pistă, de zonă de ţintă etc.).

Contractul pentru „Marcaje și inscripționări suprafețe de mișcare la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”, în valoare de aproximativ 474.000 de lei, este implementat de firma SC GIROD Semnalizare Rutieră SRL.

Citeste și:  150 de studenți de la universitățile tehnice își pot dezvolta competențele în programul „Profesii Bine Cimentate”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.