Toate sistemele de alarmare publică din municipiu sunt testate la această oră. Acțiunea face parte din exercițiul național „Miercurea Sirenelor”, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în cadrul „Săptămânii protecției civile”. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență va activa cele 55 de sirene din oraș în momentul în care Inspectoratul General pentru Situații […]
Read More
În ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat peste 1.700 de solicitări din partea populației, cele mai numeroase intervenții fiind derulate în zona București – Ilfov (404), urmată de județele Mureș (142), Argeș (120) și Dâmbovița (114). În acest interval de timp, activitatea echipajelor SMURD a inclus 1.329 de misiuni, dintre care 1.325 pentru acordarea […]
Read More
În perioada 24 februarie – 12 martie a.c., Gruparea de Jandarmi Mobilă “Burebista” Brașov desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care își doresc să urmeze o carieră militară în Jandarmeria Română. Pentru această sesiune, sunt alocate 700 de locuri, repartizate astfel: Pentru a urma cursurile celor două unități de învățământ, candidații trebuie să […]
Read More
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, anunță lansarea a două noi metode de plată a facturilor: Google Pay și Apple Pay, implementate de către PayU GPO, liderul plăților digitale din România. ”Clienții Hidroelectrica au acum la dispoziție multiple opțiuni de plată sigure și convenabile: card bancar, Google Pay și Apple Pay, atât […]
Read More
Noua platformă informatică a asigurărilor de sănătate ar putea deveni funcțională în luna iunie a anului viitor, potrivit conducerii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Președintele CNAS, Valeria Herdea, a precizat că, în prezent, actuala platformă este funcțională, iar pacienții beneficiază de servicii medicale. “Am trecut printr-o criza la nivelul sistemului informatic. Ieri s-a pus […]
Read More
Există un set de reguli, multe care țin de bun-simț, astfel încât cei care schiază sau se dau cu snowboard-ul să poată fi în siguranță și să îi protejeze și pe ceilalți practicanți. Din păcate, nu toată lumea le cunoaște sau ține cont de ele, mulți devenind adevărate pericole. Există, însă, câteva lucruri pe care […]
Read More
Pe 27 martie 2025, Centrul Cultural „Reduta” Brașov organizează două ateliere de teatru pentru copii și adolescenți, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului. Program:Ora 17:00 – Atelier de confecționare și mânuire a păpușilor de teatru cu Iulian Ene (7-12 ani).Ora 19:00 – Atelier de artă teatrală cu Silvian Duică (12-18 ani). Inscrieri: 19 februarie – […]
Read More
Astăzi, Corona Brașov întâlnește pe teren propriu echipa Fenestela 68, într-un meci important din campionatul național de hochei. Confruntarea este programată să înceapă la ora 18:30 la Patinoarul Olimpic din Brașov. Biletele sunt disponibile online pe iabilet.ro sau pot fi achiziționate direct de la casa de bilete a patinoarului, cu o oră înaintea meciului. Mult […]
Read More
Echipajul format din 𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐞𝐭𝐚 𝐏𝐨𝐩𝐞𝐬𝐜𝐮 – pilot și 𝐀𝐧𝐭𝐨𝐧𝐢𝐚 𝐒𝐚̂𝐫𝐛𝐮 – împingător, ambele studente la masteratul 𝑷𝒆𝒓𝒇𝒐𝒓𝒎𝒂𝒏𝒕̦𝒂̆ 𝒔𝒑𝒐𝒓𝒕𝒊𝒗𝒂̆ 𝒔̦𝒊 𝒎𝒂𝒏𝒂𝒈𝒆𝒎𝒆𝒏𝒕 𝒊̂𝒏 𝒔𝒑𝒐𝒓𝒕, la Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane Brașov, au reușit să obțină locul al 2-lea la categoria U23 şi locul al 6-lea la categoria U26, bob 2 persoane, la Campionatul Mondial de […]
Read More
Administraţia Naţională a emis o nouă avertizare cod galben de ger, care vizează Capitala şi 11 judeţe, printre care se află și Brașov. În aceste zone, temperaturile minime se vor încadra în general între -14 și -10 grade Celsius. Conform meteorologilor, intervalul de valabilitate este 24 februarie, ora 20 – 25 februarie, ora 10.00. La […]
Read More