Lumea veche a satului poate fi readusă la viață cu ajutorul arhivelor. Câteva asociaţii din Țara Făgărașului încearcă să conserve cât mai bine patrimoniul cultural rural, cu ajutorul fotografiilor, al documentelor şi registrelor găsite prin podurile caselor sau în depozitele unor instituții. Acestea sunt apoi digitalizate și puse la dispoziția publicului pe internet, transmite Televiziunea […]
Read More
Vineri, 13 septembrie, în baza prevederilor unui plan de acțiune pentru prevenirea şi combaterea infracționalității în domeniul evaziunii fiscale, precum și comercializarea, în bune condiții, a produselor alimentare, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciul Investigații Criminale, Serviciul Ordine Publică și Serviciul Arme Explozivi și […]
Read More
Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu, cu sprijinul sprijinul unei echipe mobile din cadrul DRV București, au descoperit, într-un autocamion, condus de un cetăţean român care transporta frigidere, cantitatea de 16.000 de țigarete (800 de pachete) de contrabandă, ascunse într-un locaș special amenajat. La data de 13.09.2024, în jurul orei 21.00, în Punctul de […]
Read More
Ca urmare a intensificării misiunilor de supraveghere şi control desfăşurate în punctele de frontieră în primele opt luni ale anului, precum şi în zona de competenţă, se constată o creștere a numărului faptelor ilegale săvârşite la frontieră, atât de cetăţeni români cât şi străini, iar suma contravențiilor aplicate s-a dublat comparativ cu aceeași perioadă a […]
Read More
Proiectul „Orchestra de suflători – tradiție și inovație”, implementat de Asociația Culturală „Katharsis” din București, în parteneriat cu Liceul Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea” Brașov, Universitatea „Transilvania” – Facultatea de Muzică Brașov și Asociația Culturală Royal Sound, își va desfășura evenimentele luni, 16 septembrie 2024 și marți, 17 septembrie 2024, în premieră, la Brașov. Gazdă […]
Read More
Sâmbătă, 21 septembrie 2024, de la ora 18.30, în Sala Operei, stagiunea continuă cu un titlu mult așteptat, „Bărbierul din Sevilla”, opera bufă compusă de Gioachino Rossini. Strălucirea partiturii muzicale, situațiile de un comic irezistibil, personajele extrem de iubite de public fac întotdeauna din reprezentația acestei lucrări un succes. Libretul, realizat de Cesare Sterbin,i urmărește […]
Read More
Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat că prelungeşte cu încă șapte zile perioada de înscriere a instalatorilor în programul „Casa Verde Fotovoltaice”, transmite Radio România. Astfel, termenul final al acestei etape a devenit 20 septembrie. O săptămână mai târziu, în 27 septembrie, vor începe înscrierile persoanelor fizice. Ediţia din acest an a programului are un […]
Read More
În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice extreme care au afectat mai multe judete din țară, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov va intervi în sprijininul echipelor de intervenție din judetul Galați. Astfel, în cursul zilei de astăzi, au început deplasarea în sprijinul colegilor din Galați următoarele forțe și mijloace din cadrul ISU Brașov: – 2 autocamioane […]
Read More
Într-un meci controlat de la un capăt la altul, Corona Brașov a învins categoric Sport Club Miercurea Ciuc, cu 5-0, în primul meci al noului sezon din Erste Liga. Atacul brașovenilor a funcționat impecabil, Owen Williams, Radim Valchar, Philippe Cornet, Daniel Koger și Cedric Desruisseaux înscriind golurile victoriei. În poartă, Alex Dubeau a fost impasibil, […]
Read More
Festivalul Internaţional de Film de la Toronto (TIFF) a anunţat joi că anulează proiecţiile documentarului controversat „Russians at War” după ce a primit „ameninţări semnificative”, informează AFP, potrivit Agerpres. „Am fost informaţi despre existenţa unor ameninţări semnificative la adresa operaţiunilor festivalului şi a siguranţei publicului”, au declarat organizatorii într-un comunicat, referindu-se la informaţii „care indică […]
Read More