Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a prezidat astăzi o ședință organizatorică privind începerea activității comisiilor mixte de verificare a unităților de învățământ preuniversitar, în vederea deschiderii în bune condiții a anului școlar 2021/2022.
Au participat: subprefectul Izabella-Agnes Ambrus, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” (ISU), Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov și Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Comisiile mixte de control s-au constituit prin ordin de prefect și sunt formate din reprezentanți ai Instituției Prefectului, IPJ, DSP, IȘJ și ISU care, alături de reprezentanți ai autorității administrației publice locale, vor efectua controale, prin sondaj, la unitățile de învățământ preuniversitar din județul Brașov, în perioada 30.08.2021 – 10.09.2021.
Conform competențelor de control ale instituțiilor ce fac parte din comisiile de verificare, sunt vizate următoarele obiective:
– stadiul pregătirilor pentru deschiderea anului şcolar 2021/2022 în ceea ce privește finalizarea lucrărilor de reabilitare, reparare/renovare, modernizare, termen estimat pentru finalizare, sume alocate, organizarea activităţii didactice în spaţii improvizate (dacă este cazul);
– stadiul igienizării spaţiilor de învăţământ, spațiilor de cazare și de servit masa (dacă este cazul), igienizarea grupurilor sanitare, igienizarea spaţiilor de depozitare a produselor distribuite în cadrul Programului pentru școli al României;
– stadiul implementării măsurilor sanitare și de protecție în unitățile de învățământ pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2;
– verificarea existenței și valabilității autorizațiilor de funcționare;
– verificarea respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
– verificarea modului de asigurarea a transportului elevilor cu microbuze/autobuze școlare;
– verificarea măsurilor dispuse pentru creșterea siguranței în unitățile de învățământ și în zonele adiacente (gard împrejmuitor, camere de supraveghere, sisteme de alarmare, asigurarea pazei, etc).
La finalul acțiunilor de verificare, în baza notelor de constatare, întocmite la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar verificate, se va întocmi un raport final, ce va fi înaintat spre aprobare prefectului județului Brașov.