Consiliul Județean Brașov a salutat anunțul antreprenorului Construcții Erbașu privind obținerea autorizației de construire pentru lucrările pe tronsonul din județul Prahova al drumului județean DJ 102I. Pentru tronsonul din județul Brașov, autorizația va fi eliberată de Primăria Săcele.
Înainte de începerea lucrărilor, Consiliul Județean Brașov desfășoară procedurile de expropriere a proprietăților afectate de proiect pe teritoriul municipiului Săcele. Notificările au fost deja transmise proprietarilor, iar suprafața totală de teren afectată este de 223.808 mp. Valoarea totală a despăgubirilor se ridică la 2.990.028,90 lei.
Drumul județean 102I are o lungime totală de 25,63 km, traversând județele Prahova și Brașov. Reabilitarea și modernizarea sa, implementate de Compania Națională de Investiții, vor asigura o legătură importantă între sudul și centrul țării, prin Munții Baiului.
La finalizarea lucrărilor, DJ 102I va avea o structură rutieră modernă, cu o lățime a platformei de 8 metri, două benzi de circulație, acostamente, rigole, poduri și podețe noi, acces modernizat la drumurile laterale și parcări amenajate.