Avioane militare cu salvatori și tehnică, trimise de România în Turcia, ca ajutor rapid

În data de 06.02.2023, două aeronave militare C-27J Spartan și C-130 Hercules ale Forțelor Aeriene Române, au decolat de pe aeroportul Baza 90 din București cu destinația Turcia, în vederea executării misiunii de sprijin extern pe care România o oferă autorităților turce, în urma situației generate de cutremurele care s-au manifestat în ultima perioadă.

Misiunea de sprijin pe care România o oferă Turciei, puternic afectată de seriile de cutremure produse în ultimele ore, presupune deplasarea modulului specializat de căutare-salvare a României, RO-USAR, acreditat INSARAG, format din 59 de salvatori (modulul specializat de căutare-salvare RO-USAR din cadrul IGSU cu 2 câini și tehnică aferentă, echipa de căutare-salvare cu 2 câini antrenați pentru astfel de situații din cadrul Asociației Câinilor Utilitari, medici și asistenți ai UPU-SMURD București (Floreasca) și ofițeri de legătură din cadrul DSU).

Citeste și:  Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi luminate în portocaliu, astăzi, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor

Reamintim faptul că ajutorul se acordă în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Turcia prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Sursa: Facebook/IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.