De luni, 25 iulie, începe cea de a doua campanie de deratizare pe domeniul public și privat al municipiului Brașov. Această campanie se va desfășura cu un număr de 20 de echipe, în perioada 25 – 30 iulie, în intervalul orar 8.00-20.00, în funcție de condițiile meteo.
Acțiunea de deratizare, constă în amplasarea în stațiile de intoxicare – montate în jurul blocurilor de locuințe, lângă gardurile vii de pe domeniul public, în parcuri, în vecinătatea locurilor de joacă, a platformelor de gunoi și în alte zone din municipiu – a substanțelor raticide, sub forma de bloc cerat sau pastă. Stațiile de intoxicare sunt de culoare neagră, prevăzute cu sistem de închidere, rezistente la umezeală, care să nu permită accesul copiilor sau al animalelor la substanța raticidă.
Cele două tipuri de produse, avizate de Ministerul Sănătății și care se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar – umană de Ministerul Sănătății, sunt:
- Deration Parafinat, care este un bloc parafinat, de culoare albastră;
- Colbrom, care este o pastă, ambalată în pliculețe și este de culoare roșie.
Antidotul, în caz de intoxicare accidentală, este Vitamina K, pe care operatorul care gestionează activitatea de deratizare, Coral Impex SRL, o asigură Spitalului Județean de Urgență Brașov.
Acțiunea de deratizare este foarte importantă, dat fiind faptul că rozătoarele pot transmite boli foarte grave, printre care reamintim:
Leptospiroza, este cea mai comună boală transmisă de către șobolani și este specifică atât animalelor, cât și oamenilor. Putem intra în contact cu această boală în momentul în care intrăm în contact cu apa, alimentele sau solul contaminate cu urina sau fecalele rozătoarelor infestate. Simptomele seamănă foarte mult cu gripa și apar după o perioadă de incubație de 20 de zile. Este esențial ca boala să fie tratată din timp altfel se va agrava și se va transforma în insuficiență renală, hepatită sau meningită, producând, în unele cazuri, decesul persoanei.
Hantavirusul este un virus ce poate fi inhalat, transmis prin intermediul unei mușcături, prin intermediul fecalelor și urinei rozătoarelor sau prin intermediul mâncării contaminate. Simptomele nu apar imediat, ci pot apărea chiar și după 5 săptămâni și sunt confundate cu simptomele gripei. Acestea includ: oboseala, febra, dureri musculare în coapse, șolduri, spate și umeri, dureri de cap, amețeală, frisoane, precum și dureri abdominale, greață sau diaree. Acesta este abia începutul, pentru ca mai apoi, pot apărea și simptome mai grave, simptome ce afectează aparatul respirator ca de pildă insuficiența respiratorie și tusea. Rata de mortalitate la boala respiratorie provocată de acest virus este de 38%.
Coriomeningita Limfocitara (CML) este o infecție transmisă de șoarecele de casă. Se estimează că aproximativ 5% dintre șoarecii de casă pot purta acest virus și pot infesta și alte rozătoare ca de pildă hamsterii. Transmiterea virusului se face prin aceleași căi ca și Hantavirusul, doar prin intermediul contactului cu rozătoare. Nu s-a raportat încă dacă ar fi posibilă sau nu o transmitere de la o persoană la alta, însă poate fi vorba de un risc în cazul mamă-fetus. Infecția cu CML are două faze. Prima dată se manifestă ușor cu simptome generale precum febra, lipsa apetitului, dureri musculare și de cap, greață și vomitat, dureri de gât, tuse, dureri ale articulațiilor, pieptului, testiculelor sau ale glandelor salivare. A doua fază devine deja mai serioasă pentru că persoanele infestate încep să prezinte și simptome neurologice precum: meningită, encefalită, sau meningoencefalită. Acestea pot fi tratate dacă sunt descoperite din timp, dar necesită neapărat spitalizare. Altfel, efectele pot fi mortale.
Facem un apel la cetățenii municipiului Brașov să supravegheze copiii pentru a nu atinge stațiile de intoxicare, precum și produsele raticide, iar în situația în care vor semnala acțiuni de vandalism, distrugere și/sau sustragere a stațiilor de intoxicare amplasate pe domeniul public și privat al municipiului, să anunțe poliția locală la nr. de telefon 0268/954.
Posesorii de animale sunt rugați ca, în zonele unde s-a aplicat tratamentul pentru combaterea rozătoarelor, să țină câinii în lesă, pentru a nu se duce la stațiile de intoxicare, pentru a nu intra în contact cu produsele raticide.