Poliția Municipiului Brașov a fost sesizată la data de 06 august 2020 de către membrii familiei unui bărbat, în vârstă de 88 ani din mun. Brașov, jud. Brașov, cu privire la faptul că acesta a plecat de la domiciliu în cursul lunii iulie și nu a revenit până în prezent.
Semnalmente: înălțime : 1,70 m, greutate : 75 kg, constituție astenică, păr alb, ochi căprui.
Bărbatul se deplasează cu dificultate, utilizând baston.
Nu deține telefon mobil și nu are asupra sa actul de identitate.
Persoanele care pot furniza informații cu privire la bărbatul în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.