Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “evadarea”.
Din cercetările efectuate în cauză polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 31 ani, din municipiul Codlea, ar fi încălcat măsura preventivă a arestului la domiciliu, prin aceea că s-ar fi deplasat la domiciliul fostei sale concubine, unde, pe fondul geloziei, ar fi purtat discuții contradictorii cu aceasta.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Foto. Arhivă