Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “lipsire de libertate în mod ilegal”, “șantaj” (două acte materiale) și “camătă”.
În urma cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, începând cu anul 2020, un bărbat, în vârstă de 45 ani, ar fi împrumutat, ca îndeletnicire, sume de bani mai multor persoane, percepând de la aceștia o dobândă cuprinsă între 40% – 50% din sumele împrumutate.
Totodată, în perioada noiembrie – decembrie 2020, persoana în cauză, împreună cu un alt bărbat, în vârstă de 37 ani, prin constrângere fizică, ar fi transportat cu un autovehicul, într-un imobil situat pe raza municipiului Brașov, un alt bărbat, asupra căruia ar fi exercitat acte de violență, cu scopul de a-l determina pe acesta să restituie o sumă de bani.
De asemenea, în perioada 01 – 03 februarie 2021, aceleași persoane ar fi transmis prin intermediul unui telefon mobil, mesaje în conținutul cărora existau acte de amenințare cu violența, unei persoane de sex masculin, în vederea recuperării sumelor de bani datorate.
La data de 08 iunie 2021, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic Brașov și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele celor doi bărbați, în vârstă de 45 ani și 37 ani și au pus în executare două mandate de aducere.
În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ulterior, instanța a dispus față de aceștia măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Activităților au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Operațiuni Speciale și jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi ”Burebista” Brașov.