Poliția Municipiului Brașov – Secția 2, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, constituit sub aspectul săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, cu persoana bănuită în stare de reținere.
Duminică, 5 noiembrie, în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov-Secția 2, au fost sesizați prin intermediului Serviciului de Urgență 112 cu privire la faptul că, pe strada Carierei, din municipiul Brașov, s-ar fi iscat un conflict spontan, context în care o persoană ar fi fost rănită. cu un obiect ascuțit.
Față de sesizarea primită, la locul incidentului s-a deplasat de îndată un echipaj de poliție care a constatat că cele sesizate se confirmă și a identificat persoanele implicate în conflict, respectiv doi bărbați, în vârstă de 27 și 39 de ani, ambii cetățeni srilankezi.
Bărbațul agresat a fost transportat la o unitate medicală pentru a beneficia de îngrijiri adecvate, iar cealaltă persoană, mai exact cetățeanul srilankez, în vârstă de 39 de ani, a fost condus la sediul unității de poliție, pentru continuarea cercetărilor.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar persoana bănuită a fost reținută și depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de Poliția Municipiului Brașov – Secția 2, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluția legală.