Biciclete gratuite pentru elevii din Cristian! Primăria investește 650.000 de lei pentru a-i pune pe elevi în mișcare

O veste minunată pentru elevii din comuna Cristian! Primăria va oferi câte o bicicletă fiecărui elev din clasa pregătitoare până în clasa a VIII-a. Sunt vizate 450 de biciclete, pentru care primăria a lansat deja o licitație cu o valoare estimată de 649.999 lei, cu TVA.

„Achiziţionarea a 450 de biciclete pentru elevii şcolii gimnaziale Cristian reprezintă o investiţie esenţială în promovarea sănătăţii şi activităţii fizice, dezvoltarea abilităţilor sociale şi de colaborare, reducerea impactului negativ al transportului motorizat şi încurajarea autonomiei şi responsabilităţii în rândul elevilor. Prin implementarea acestui proiect, şcoala demonstrează angajamentul său faţă de bunăstarea şi dezvoltarea integrală a elevilor săi şi contribuie la construirea unei comunităţi educaţionale sănătoase şi active”, au argumentat reprezentanţii Primăriei Cristian, potrivit bzb.ro.

Citeste și:  Noi decizii ale comisiei de circulație! O parte dintre hotărâri vizează reglementarea circulației pe mai multe străzi din Brașov

Bicicletele vor fi livrate în termen de 5 zile de la lansarea comenzii, iar după 12 luni, vor beneficia de o revizie gratuită din partea furnizorului.

Prin această inițiativă, Primăria Cristian își demonstrează angajamentul de a oferi elevilor o educație de calitate și de a contribui la construirea unei comunități sănătoase și active.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.