BNR a decis să crească rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,5% pe an, de la 1,25% pe an, începând cu data de 6 octombrie 2021.
Banca centrală a mai decis de mărirea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1% an, de la 0,75% pe an, precum și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 2% pe an, de la 1,75% pe an, începând cu data de 6 octombrie 2021. Consiliul de administrație BNR a decis totodată păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Rata anuală a inflației a urcat în iulie 2021 la 4,95%, de la 3,94% în iunie, iar în august la 5,25%, considerabil deasupra limitei superioare a intervalului țintei și ușor peste nivelul prognozat. „Creșterea a fost determinată și în acest interval aproape integral de componente exogene ale indicelui prețurilor de consum (IPC), mai cu seamă de majorarea considerabilă a prețurilor gazelor naturale și energiei electrice în luna iulie, iar într-o mai mică măsură de continuarea scumpirii combustibililor, preponderent pe seama categoriei non-benzină și motorină”, potrivit BNR
Rata anuală a inflației CORE2 ajustat s-a mărit la 3,0%în iulie, de la 2,9% în iunie, și la 3,2% în august, depășind astfel ușor previziunile. Evoluția ei reflectă, în principal, efecte ale creșterii cotațiilor unor mărfuri, inclusiv agroalimentare, și a costurilor cu energia și transportul, precum și influențele cererii sporite de bunuri și servicii, suprapuse celor venite din constrângeri pe partea ofertei, alături de ajustările în sens ascendent ale anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt.
Rata medie anuală a inflației IPC și cea calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum au crescut la 3,3% și 2,6% în august, de la 2,9%, respectiv 2,4% în luna iunie 2021.