BNR pune în circulație bancnota cu valoarea nominală de 20 de lei

Banca Naţională a României (BNR) pune în circulaţie, de la 1 decembrie 2021, o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei, fiind prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu.

„Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susţinere la nivelul societăţii, susţinându-se consolidarea egalităţii de gen şi a rolului major al personalităţilor feminine în istoria şi societatea românească”, precizează BNR, într-un comunicat remis AGERPRES.

Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm şi culoare predominant verde oliv.

Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brânduşe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociaţiei Cercetaşii României. Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre şi litere, pe orizontală „20 LEI DOUĂZECI”, semnăturile guvernatorului şi casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR şi în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere „DOUĂZECI LEI”, data punerii în circulaţie „1 decembrie 2021”, valoarea nominală în cifre „20”.

Citeste și:  Deficitul bugetar, ajustările fiscale și cursul valutar – principalele îngrijorări ale mediului de business la final de 2024

Pe reversul bancnotei compoziţia grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărăşeşti, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin. Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde: valoarea nominală, în cifre şi litere, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, sigla BNR poziţionată în dreapta sus şi stânga jos într-un dreptunghi, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILOR”, seria şi numărul tipărite cu cerneală neagră şi caractere de aceeaşi înălţime, în partea stângă pe verticală şi cu cerneală roşie şi caractere de înălţime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală.

În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă – unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar.

Citeste și:  18 candidați din Brașov, pe lista PNL pentru Senat și Camera Deputaților, la alegerile parlamentare din 2024

Punerea în circulaţie a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei se va face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăţilor în numerar către instituţiile de credit/Trezoreria Statului.

Totodată, începând cu 1 decembrie 2021, Banca Naţională va lansa în circuitul numismatic replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881. Detaliile privind replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881 sunt prezentate în Circulara nr. 28 din 19 noiembrie 2021.

Citeste și:  Fonduri nerambursabile pentru Asistență Socială: 33 de contracte semnate în Brașov

Tirajul pentru această emisiune numismatică este de 30.000 bucăţi.

Preţul de vânzare al replicii pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881 este de 100,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare.

Lansarea în circuitul numismatic a replicii pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881 se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. Informaţii cu privire la achiziţia replicii se vor regăsi pe site-ul BNR. 

Sursa, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.