Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – Brașov, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, Poliției Municipiului Făgăraș, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului pentru Protecția Animalelor, Secției de Poliție Rurală Voila, Poliției Stațiunii Predeal, Serviciului de Ordine Publică și a polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, respectiv Serviciului Criminalistic – Sibiu, au pus în executare, la data de 20 decembrie 2024, 10 mandate de percheziție domiciliară, la imobile situate în județele Brașov și Sibiu, în vederea documentării cercetărilor pe care aceștia le efectuează într-un dosar penal, privind comiterea infracțiunilor de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.
Activitățile de cercetare au fost demarate la sfârșitul lunii septembrie, când polițiștii au primit o sesizare prin poșta electronică a instituției, în cuprinsul căreia se făcea referire la o activitate de capturare a unui mistreț cu ajutorul unor câini de vânătoare. Documentarea polițiștilor a dus la obținerea unor imagini, din care se putea observa cum mai mulți câini, dresați în acest scop, atacau mistreți, atacul fiind încurajat de deținătorii animalelor.
Astfel, polițiștii au reușit să stabilească că una dintre aceste persoane, care avea și calitatea de vânător, ar deține și antrena câini utilizând animale aflate în stare de vulnerabilitate, pentru a le dezvolta agresivitatea, în scopul folosirii ulterioare a acestora la braconarea unor specii de animale de interes cinegetic sau pentru a fi vânduți către alte persoane și utilizați tot în acest scop ilegal.
De asemenea, investigațiile polițiștilor au mai arătat că, din activitățile de braconaj, carnea de vânat rezultată ar fi fost prelucrată de o persoană din județul Sibiu, care deține cunoștințe în acest domeniu, iar produsele erau vândute către diverse persoane.
Astfel, ca urmare a perchezițiilor domiciliare desfășurate la data de 20 decembrie a.c., au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în anchetă, printre care 10 arme letale susceptibile de folosire la săvârșirea infracțiunii de braconaj, 2 arme letale deținute ilegal, 96 elemente de muniție deținute ilegal, 1 pistol neletal, 20 kg de carne vânat, 15 copoi de vânătoare, care au fost dați în custodie, zgărzi dotate cu GPS, stații de emisie-receție, telefoane mobile, precum și alte înscrisuri care prezintă mijloace de probă în dosarul penal aflat în cercetare.
De asemenea, în aceeași cauză, au fost puse în executare trei mandate de aducere, iar în urma audierilor efectuate și a materialului probator constituit până la acest moment, față de un bărbat de 39 de ani, din localitatea Mândra, județul Brașov, a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Brașov.
În acest dosar, acțiunile de percheziție au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – Brașov, iar cercetările urmează a fi continuate de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș. La finalizarea acestora, va fi stabilită întreaga activitate infracțională, forma de vinovăție și se vor dispune măsurile legale ce se impun.