Administratorul adăpostului de câini de la Prejmer, unde săptămâna trecută au fost descoperite cadavrele a peste 20 de patrupede, a fost reţinut duminică noaptea, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov.
„Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, subcomisar Alina Ivan.
Autorităţile au ajuns joi, 17 ianuarie, la adăpostul canin, după ce Poliţia Locală din Prejmer a fost sesizată în acest sens. La faţa locului au fost găsite peste 20 de cadavre de câini, cu toate că depozitul adăpostului era plin de mâncare pentru animale. Începând de joi, poliţiştii au încercat să dea de urma bărbatului. Acesta a fost găsit duminică, la domiciliul din municipiul Braşov, după ce un vecin a apelat 112, pentru a reclama faptul că pe scara blocului unde locuieşte era zarvă. Echipajul care s-a deplasat la faţa locului l-a găsit pe bărbat în locuinţa sa şi l-a condus la Secţia 5 de Poliţie Braşov, unde a fost audiat.