Brașov: Trei ofertanți pentru amenajarea primelor benzi dedicate transportului în comun

S-a încheiat termenul pentru depunerea ofertelor în cadrul procedurii de achiziție având ca obiect execuția lucrărilor de construcție pentru proiectul ,,Amenajare benzi dedicate transportului public în Municipiul Brașov și trotuare adiacente”. Este primul proiect al municipalității prin care se vor crea culoare speciale pentru transportul în comun și, odată cu creșterea vitezei medii de deplasare a vehiculelor de transport public de călători, va crește și interesul brașovenilor pentru acest tip de transport, care, la orele de vârf, îi va ajuta să ajungă mai repede la destinație.

Investiția face parte din programul municipalității de trecere spre o mobilitate verde, care să ofere condiții de deplasare mai bune decât cu propriul automobil. Primele trei benzi vor fi amenajate pe traseul linei 5, în ambele sensuri, între terminalul Poienelor și cel de la Stadionul Municipal, precum și pe b-dul Victoriei, care va asigura legătura cu gara.

Cele trei oferte au fost depuse de Valdek Impex, Euro Strada și de asocierea dintre RS Activ și Comprest.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

,,Vineri a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru primele benzi dedicate transportului în comun, procedură la care au fost depuse 3 oferte, de companii din Brașov sau cu care Municipalitatea a avut contract. Urmează perioada de evaluare a ofertelor. Sperăm să reușim să finalizăm cât mai repede, astfel încât să semnăm contractul și să începem lucrările, atunci când vremea ne va permite. Având în vedere că o durată cât mai scurtă pentru realizarea acestor lucrări înseamnă un punctaj suplimentar, avem toate șansele ca din toamnă autobuzele și troleibuzele RATBv care circulă pe Calea București, Kogălniceanu, Victoriei, Iuliu Maniu, Iorga, Lungă, Eroilor, 15 Noiembrie să o facă pe benzile dedicate. Odată cu implementarea proiectului brașovenii vor putea face o comparație între ce oferă transportul în comun, respectiv cele mai bune condiții, costuri reduse și rapiditate, și transportul cu mașina proprie. Prin amenajarea benzilor dedicate, cel puțin la orele de vârf vom putea ajunge cu siguranță mai repede la destinație cu autobuzul electric sau cu troleibuzul. Vrem să le oferim brașovenilor soluții alternative de transport, pentru a avea un oraș cu aer mai curat, un oraș mai prietenos cu cetățenii săi ”, a declarat primarul Allen Coliban.

Traseele destinate circulației transportului public pentru care se amenajează benzi dedicate sunt:

Citeste și:  Cu ce se ocupă, de fapt, parlamentarii României?

1. Sensul Astra – Bartolomeu: terminal transport public Poienelor – Calea București – Str. Toamnei – B-dul M. Kogălniceanu – Str. Iuliu Maniu – Str. N. Iorga – Str. Lungă – Calea Făgărașului – terminalul de transport public Bartolomeu (Stadion Municipal);

2. Sensul Bartolomeu – Astra: Calea Făgărașului – Str. Lungă – Bd. Eroilor – Bd. 15 Noiembrie – Calea București – terminal transport public Poienelor;

3. B-dul Victoriei, pe ambele sensuri, între B-dul M. Kogălniceanu – terminalul de transport urban Gară.

Lungimea traseului benzilor dedicate, cumulată pentru cele 3 trasee, este de aproximativ 12,68 km.

Amenajarea benzilor dedicate se va realiza pe carosabilul existent, prin frezarea pe o lățime de 3-4 metri și o adâncime de 4-6 cm a asfaltului existent și așternerea pe o suprafață de 49.475 mp  metri pătrați a unui covor asfaltic nou. Marcajele rutiere se vor reface pe o lungime totală, cumulată, de 39 de km, cu vopsea reflectorizantă.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Se vor reabilita trotuarele adiacente traseului benzilor, în zonele afectate de fisuri, tasări, văluriri.

În zonele de intersecție cu străzile secundare sau la intrarea și ieșirea din sensurile giratorii, benzile dedicate vor fi colorate și marcate cu mesajul internațional ,,BUS Only ” (Doar pentru autobuz). De asemenea, separarea benzilor dedicate se va face, în funcție de posibilitățile din fiecare zonă de pe traseu, prin benzi rezonatoare sau semisfere de cauciuc.

Durata lucrărilor de amenajare și marcare a benzilor dedicate este de maxim 8 luni; durata cât mai scurtă de execuție a lucrărilor este și un factor de evaluare în cadrul procedurii de achiziție.

Garanția lucrărilor executate va fi de 5 ani de la data semnării procesului verbal de recepție. Garantia aplicabilă marcajelor/indicatoarelor rutiere va fi de 2 ani.

Valoarea estimată a lucrărilor este de aproape 15 milioane de lei (14.444.026,49 lei) fără TVA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.