Brașovean, reținut după ce a vandalizat o mașină, în parcarea unui mall

Un tânăr de 27 de ani din Brașov a fost reținut de polițiști după ce a vandalizat o mașină în parcarea unui centru comercial din Brașov. Suspectul a avut un conflict cu proprietarul mașinii distruse.

A așteptat ca acesta din urmă să intre în mall și i-a înțepat toate patru anvelope cu un cuțit, după care i-a distrus oglinda și i-a zgâriat vopseaua.

Când și-a găsit autoturismul vandalizat, proprietarul a sunat la 112. Polițiștii au vizionat imagini de pe camerele de supraveghere de la mai multe magazine și au reușit să-l identifice pe autorul faptei.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pentru distrugere.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.