Brașovenii au la dispoziție două săptămâni să își spună punctul de vedere cu privire la strategia pentru parcări

Primăria Brașov și Asociația Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov au lansat în dezbatere publică soluțiile și strategia privind parcările din municipiul Brașov, pornind de la „Politica de parcare a municipiului Brașov“, documentul care face o analiză detaliată a situației parcărilor și mașinilor din municipiul Brașov și oferă variante de soluții.

,,80.000 de locuri de parcare, cu tot cu parcările mall-urilor, la un număr de peste 90 de mii de mașini doar ale brașovenilor. Dacă adăugăm și turiștii, vorbim despre un deficit considerabil de parcări în municipiul Brașov. De aici pornim discuția despre soluții, și de la studiul pe care municipiul Brașov l-a făcut în ultimele luni. Un studiu care vine cu o analiză pe politicile publice, pe felul în care consiliul local poate să ia decizii în amenajarea de parcări noi, pe o prioritizare a investițiilor mai ales în cartierele din Brașov unde există această nevoie mare de locuri de parcare și pe felul în care, prin politici tarifare și prin decizii juste, putem să modelăm mobilitatea în oraș, astfel încât să conviețuim și pietoni, și bicicliști, și șoferi. Este o dezbatere de care Brașovul are nevoie într-un context în care există finanțări pentru a dezvolta infrastructura de parcare în municipiul Brașov, iar această dezvoltare trebuie să prioritizeze riveranii, trebuie să prioritizeze locuitorii Brașovului, și, totodată, reamenajarea unor spații publice astfel încât să mutăm mașinile pe verticală, iar în locul rămas liber să amenajăm spații de recreere, spații de sport, spații verzi”, a declarat primarul Allen Coliban.

Propunerile experților care au realizat studiul vizează atât o serie de politici publice pe care Municipalitatea ar trebui să le implementeze în următorii ani, cât și soluții tehnice de creștere a numărului locurilor de parcare. Printre propunerile specialiștilor se află:

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

– descurajarea utilizării autoturismului prin tarif acceptabil pentru parcare rezidențială, dar mare la destinație;

– demararea programului de construire de parcări multietajate în zonele de locuințe colective vechi. Țintă: 2 parcări pe fiecare cartier de locuințe colective vechi. Aceste parcări sunt gândite doar pentru prima mașină.

– 10% din parcările publice să fie în parcări multietajate.

– a doua și a treia mașină trebuie acomodată în parcări private sau la stradă, pe loc de vizitator;

– o gestionare mai eficientă a stocului de parcări existente, inclusiv a celor rezidențiale, neocupate în timpul zilei. Un exemplu sunt parcările rezidențiale de pe marile artere, unde parcarea să poată fi rezervată doar între 17:00 și 08:00, iar locatarii să poată parca gratuit, pe alt loc de parcare din cartier, dacă locul lor este ocupat;

– amenajarea de sensuri unice, ceea ce ar duce la crearea a aproximativ 2.000 de locuri de parcare;

– tarifarea locurilor de parcare și în zonele de case, având în vedere că mulți proprietari preferă să își lase, gratuit, mașina pe locurile de parcare de pe stradă, în loc să o parcheze în curte.

În ceea ce privește parcările din centrul istoric, și aici experții propun o serie de soluții pentru optimizarea acestui serviciu:

– reconfigurarea sistemului de transport public, cu mai multe linii care ajung (măcar) până în Prund sau Pe Tocile. În prezent este mai facil să ajungi în centru, mai ales Prund/Șchei, cu autoturismul decât cu transportul public;

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

– amenajarea a două parcări multietajate (1 parcare vizitatori + 1 parcare rezidențială);

– parcări de scurtă durată (kiss&ride), 15 minute;

– limitarea parcării la 2h, apoi supratarifare sau amendă.

În următoarele două săptămâni brașovenii sunt invitați să se pronunțe asupra acestor politici publice cu privire la parcări, dar și în ceea ce privește soluțiile tehnice de reducere a diferenței dintre numărul de mașini și numărul de parcări identificate de experți.

Într-o primă etapă, acest document și propunerile experților pentru o gestionare mai eficientă a parcărilor au fost discutate în cadrul unor întâlniri cu consilierii locali, în 24 martie, și cu cetățenii, în 29 martie.

La întâlnirea cu cetățenii, o mare parte a discuției s-a concentrat pe modul de utilizare a parcărilor rezidențiale și pe problemele cu care s-ar confrunta cetățenii dacă s-ar interzice utilizarea sistemelor de blocare a locurilor de parcare. Chiar dacă participanții au fost de acord acord că nu este normal să existe, în timpul zilei, zeci de mii de locuri de parcare rezidențiale libere, cea mai mare problemă este legată de cei care folosesc locul de parcare al altcuiva, însă „uită“ să plece atunci când expiră timpul în care pot parca pe un astfel de loc. Poliția Locală nu ar avea cum să gestioneze câteva zeci sau sute de sesizări venite în același timp, mai ales că trebuie să aștepte proprietarul mașinii și să întocmească procesul verbal. Tot cetățenii au oferit însă și soluțiile, de exemplu un sistem rapid de imobilizare al mașinii, pentru cei ce nu respectă regula.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

,,În cartiere sunt trotuare și treceri de pietoni blocate de mașini, când locurile de parcare (rezidențiale, n.a.) sunt goale, dar blocate de acel blocator”, ,,Sunt foarte multe locuri de reședință atribuite unora care, de ani de zile, nu mai au mașini, dar le țin blocate”, ,,Apropo de parcări blocate cu blocatoare. Am o vecină căreia i-a murit soțul, și are două locuri de parcare goale, blocate cu blocatoare și fără nici o mașină parcată. La întrebarea dacă aș putea să parchez pe un loc – contra cost, bineînțeles – doamna a spus: «când vin copiii în vizită, ei unde sa parcheze?»”, ,,Care este logica să ții un loc blocat cât timp ești la serviciu sau în concediu?” – acestea sunt cea mai mare parte dintre problemele sesizate de cetățeni în legătură cu actualul sistem de parcare.

Tot participanții la discuții au venit însă și cu propuneri de soluții pentru optimizarea utilizării locurilor de parcare: ,,Mi se pare normal ca locurile de parcare rezidențiale să fie publice în intervalul 8:00-18:00 și obligatoriu să se impună ca fiecare să aibă numărul de telefon în parbriz”, ,,Măsuri pentru parcările rezidențiale: în locul blocatoarelor să fie caracatițele de pus la roți sau «valizele» care se pun pe parbriz (http://www.noparksystem.com/#!/profil)“.

În continuare, brașovenii sunt invitați să vină cu propuneri de optimizare sau modificare a soluțiilor din acest studiu și să identifice cele mai importante 3 proiecte pe care le-ar demara în Municipiul Brașov în privința parcărilor.

Ei pot completa chestionarul pus la dispoziție de AMDDTPB sau pot trimite aceste propuneri pe adresa de e-mail: propuneriparcare@metropolabrasov.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.