Cupa Colțea – Trofeul „Vintilă Cristescu” (ediția a II-a) are loc sâmbătă, 26 octombrie 2019, în Parcul Sportiv Brașov. Competiția este organizată de Asociația Județeană de Atletism (AJA) Brașov, în parteneriat cu ACS Colțea 1920 Brașov și beneficiază de o finanțare acordată de Consiliul Județean Brașov.
Acest concurs național de atletism (alergare cros) este dedicat seniorilor legitimați la cluburi și asociații sportive din România, dar și atleților amatori de toate vârstele (copii, tineri, adulți). Astfel, vor fi organizate curse de:
– 10.000 metri masculin, atleți legitimați + atleți amatori; startul este programat la ora 10:00;
– 8.000 metri feminin, atlete legitimate + atlete amatoare; startul va fi la ora 11:00;
– 3.000 metri, copii până la 14 ani, fete + băieți; startul, la ora 12:00.
Clasamentele atleților amatori se vor întocmi pe fiecare categorie de vârstă în parte, feminin și masculin: 8-10 ani, 11-12 ani, 13-14 ani, 15-16 ani, 17-19 ani, +20 ani, +23 ani, +30 ani, +40 ani, +50 ani, +60 ani. Pentru atleții legitimați, organizatorul oferă premii în bani.
Trofeul „Vintilă Cristescu” va fi înmânat câștigătorului la 10.000 metri (atleți legitimați) și câștigătoarei la 8.000 metri (atlete legitimate), în memoria întemeietorului clubului sportiv Colțea.
La acest concurs nu se percepe taxă de înscriere.
Traseul de concurs este amenajat în Parcul Sportiv Brașov (fostul Parc Tractorul) și este un traseu omologat de Federația Română de Atletism. Toate detaliile despre Cupa Colțea – Trofeul „Vintilă Cristescu” (traseu, înscrieri, program, premii) se găsesc pe site-ul ajabrasov.ro