Mâine, 22 aprilie 2021, începând cu ora 10.00, Afi Brașov invită toți brașovenii la o acțiune de ecologizare pe Tâmpa, pentru a marca Ziua Pământului.
“Și pentru că #afibrașovean înseamnă să iubești Tâmpa, începând de anul acesta ne dorim să dăm start unei tradiții alături de brașoveni. Aceea de a ecologiza Tâmpa în fiecare an, pe 22 aprilie. Ne mândrim cu cea mai faină terasă din Brașov cu view spre Tâmpa, ne dorim să ne mândrim și cu faptul că avem grijă de acest simbol al comunității brașovene.”, transmit organizatorii.
Este o acțiune de conștientizare asupra atenției pe care ar trebui să o arătăm planetei noastre și naturii din jurul nostru, zi de zi pentru că ne găzduiește și ne dă dreptul la viață. Oricine dorește să participle la această activitate este bine venit în echipă.
Pentru a curăța o arie cât mai largă, organizatorii își doresc să coopteze cât mai mulți voluntari din Brașov. Astfel, aceștia spear să îndeplinească misiunea de igienizare a Tâmpei pe cât mai multe trasee.
“În măsura în care timpul vă permite, vă invităm să vă alăturați acestei acțiuni de ecologizare joi 22 aprilie de la ora 10.00, turnul artelor (parcarea din proximitatea Clubului Copiiilor). AFI Brașov pune la dispoziție toate cele necesare, kitr-uri cu măști, mănuși de unică folosință, saci de gunoi, apă, coordonare pe trasee cu grade diferite de dificultate și colectarea gunoiului.”, mai spun organizatorii.
Punctul de întâlnire este la Turnul Artelor (fostul Olarilor) de pe Aleea de sub Tâmpa de la ora 10.00 pentru a oferi voluntarilor kit urile necesare și instrucțiuni despre trasee și colectarea gunoiului strâns.
Participarea la astfel de acțiuni va face fiecare persoană sau echipă să simtă că face parte dintr-o comunitate frumoasă și asumată și va avea motive de mândrie și apartenență.