Brașovenii sunt invitați să își spună punctul de vedere cu privire la pietonalul din Valea Cetății și pistele pentru biciclete

Primăria Brașov organizează două consultări publice pentru a prezenta proiectul de modernizare a pietonalului din Valea Cetății și pistele de biciclete. Brașovenii vor afla detaliile acestor proiecte și își pot exprima opiniile și sugestiile 

Primăria Brașov continuă serie de consultări cu cetățenii care vizează proiectele de investiții ale Municipalității. Următoarele două întâlniri pe care reprezentanții primăriei și specialiști din domeniu le vor avea cu societatea civilă sunt programate săptămâna viitoare.

Astfel, în data de 28 septembrie, de la ora 15.30, online, pe platforma Zoom.va avea loc consultarea publică ,,Pietonalul Valea Cetății – Răcădău, încotro?”. Obiectivele acestei întâlniri cu brașovenii este de a afla care sunt nemulțumirile legate de modul în care s-a realizat primul tronson al pietonalului, de a prezenta proiectul pentru tronsonul 2 și de cere opinia brașovenilor cu privire la acest proiect.

Cea de a doua întâlnire va avea loc în data de 30 septembrie, de la ora 16.00, consultare în cadrul căreia proiectanții și reprezentanții primăriei vor prezenta comunității brașovene proiectele pentru piste pentru biciclete, atât traseul 1 și 2, pentru care există contracte de finanțare, și problemele pe care le întâmpină Municipalitatea în implementarea lor, în special în ceea ce privește traseul 2, dar și proiectul Calea verde, aflat în faza inițială de proiectare. Totodată, brașovenii vor putea să își exprime punctul de vedere cu privire la soluțiile pe care proiectanții le-au găsit pentru a rezolva erorile din proiectul inițial, în cazul celor două trasee, și vor putea veni cu propuneri în cazul proiectului Calea Verde, astfel încât să nu se mai repete situația de la proiectele aflate în implementare.  

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

Pietonal Valea Cetății * – 28 septembrie, ora 15.30

Primul subiect al consultării publice este cel care vizează problemele constatate la primul tronson – pante incorect executate, iar din această cauză apa băltește în anumite zone, calitatea finisajelor, alegerea paletei de culori, alegerea vopselei, care, în perioadele cu temperaturi ridicate, deranjează olfactiv, suprafețele de zonă verde comparativ cu suprafețele betonate sau asfaltate – și care sunt soluțiile pentru a remedia aceste situații.

În acest context, Municipalitatea va prezenta proiectul pentru al doilea tronson, astfel încât cetățenii să se poată pronunța asupra proiectului înainte de realizarea lui, pentru a nu mai fi necesare intervenții ulterioare.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

Vă reamintim că lucrările la tronsonul I s-au finalizat anul trecut, iar în paralel, s-a demarat proiectarea celui de al doilea tronson, care a ajuns în etapa finală.

Piste pentru biciclete – 30 septembrie, ora 16.00

Prima parte a întâlnirii va fi alocată discuțiilor pe baza celor piste pentru biciclete, proiecte aflate în etapa de implementare.

În cazul primului traseu – Terminal Poienelor, strada Poienelor, Calea București, Bulevardul Saturn, strada Minerva, strada Crinului, strada Micșunelelor, strada Lămâiței, strada Brândușelor, Bulevardul Alexandru Vlahuță, Bulevardul Gării, Bulevardul Victoriei, Bulevardul Mihail Kogălniceanu – obiectivul este de a îl prezenta brașovenilor și a le cere propuneri de optimizare a proiectului.

În ceea ce privește traseul 2 – strada Molidului, b-dul Valea Cetății, strada Tâmpei, strada Vasile Alecsandri, Bulevardul Carpaților, strada Poienelor – municipalitatea se confruntă cu o serie de probleme, care nu au fost luat în considerare în momentul proiectării lui, iar în această etapă, în care au fost identificate, de către proiectant, și o parte dintre soluțiile de remediere, obiectivul este de a consulta brașovenii cu privire la alegerea celor mai bune soluții.

Printre problemele identificate în realizarea tronsonului 2 se numără: interferența pistelor de biciclete cu parcările aflate pe traseu, care cresc riscul producerii de accidente. Astfel, în cazul parcărilor în spic, cum sunt cele de pe str. Tâmpei, ieșirea mașinilor din parcare, cu spatele, se face intersectând pistele pentru biciclete. În cazul celor longitudinale, cum sunt cele de pe b-dul Valea Cetății, cel mai mare risc este cel de deschidere a portierei peste pista de biciclete. Pe anumite tronsoane, cum este str. Vasile Alecsandri, lățimea carosabilului nu permite amenajarea unei piste de biciclete, astfel că soluția este ca traficul rutier și cel al bicicletelor să se facă în comun.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

În cea de a doua parte a întâlnirii va fi prezentat proiectul Calea Verde, aflat în faza de proiectare, obiectivul fiind de a culege cât mai multe propuneri de la cetățeni, astfel încât proiectarea să se facă bazându-se atât pe condițiile tehnice, pe propunerile venite de la specialiștii din domeniu și de la asociațiile de bicicliști, dar și pe propunerile tuturor brașovenilor interesați de transportul cu bicicleta. 

Cei interesați se pot înscrie la aceste dezbateri pe portalul Municipalității, www.brasovcity.ro, secțiunea Dezbateri publice (click aici).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.