Brașovul a celebrat Unirea Principatelor printr-o ceremonie solemnă în Piața Unirii

Autoritățile județene și locale au marcat, astăzi, Ziua Unirii Principatelor Române, printr-o ceremonie militară și religioasă desfășurată în Piața Unirii, în municipiul Brașov.

La eveniment au participat Mihai Cătălin Văsii, prefectul județului Brașov, și Lucian Victor Mija, subprefectul județului, alături de Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, George Scripcaru, primarul municipiului Brașov, reprezentanți ai Garnizoanei Brașov, alte oficialități locale, cadre militare în rezervă și în retragere, precum și numeroși brașoveni.

Ceremonia a debutat cu întâmpinarea prefectului județului, urmată de salutul drapelului de luptă și intonarea imnului național al României. După oficierea serviciului religios, prefectul Mihai Cătălin Văsii a susținut o alocuțiune în care a subliniat importanța istorică a momentului de la 24 ianuarie 1859.

Citeste și:  Incendiu la Spitalul Militar din Brașov

„Actul din 24 ianuarie 1859 rămâne unul de o excepțională însemnătate în istoria neamului nostru și a fost fundația pe care s-a sprijinit edificarea statului național unitar prin Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, a declarat prefectul județului Brașov.

Acesta a arătat că Unirea Principatelor Române a reprezentat răspunsul unei dorințe profunde a românilor de afirmare națională și de racordare la spiritul european, proces concretizat prin crearea unor instituții fundamentale ale statului modern.

Acest moment a fost rezultatul eforturilor și sacrificiilor unor întregi generații de oameni politici și cărturari și a arătat ce înseamnă solidaritatea dintre elite și populație pentru împlinirea unui ideal”, a mai spus prefectul, îndemnând la reflecție asupra valorilor care au stat la baza Unirii.

Citeste și:  Avertisment INSP. Recomandări pentru populație în contextul temperaturilor scăzute

Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru solemn, dedicat comemorării unuia dintre cele mai importante momente din istoria modernă a României.

One thought on “Brașovul a celebrat Unirea Principatelor printr-o ceremonie solemnă în Piața Unirii”

  1. RESPECT EROILOR NEAMULUI ROMANESC! ROMÂNIA MARE, VECHILE HOTARE!❤️❤️❤️ VREM ACTUALIZAREA PENSIILOR MILITARE DE SERVICIU!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.