Brașovul a găzduit, în premieră, Conferința Restart ONG după pandemie, eveniment dedicat zonei de social a comunității

În urmă cu câteva zile, la Brașov, a avut loc, în premieră, Conferința Restart ONG după pandemie, eveniment dedicat zonei de social a comunității. Organizat de Trustul Media Iubim Brașovul, evenimentul  ce a avut loc în data de 6 iulie, 2021 la Centrul Cultural Reduta a adus la scenă deschisă dialogul dintre mediul ONG și cel administrativ. Au participat reprezentanți ai ONG-urilor din oraș, brașoveni implicați în activități de voluntariat, precum și reprezentanți ai administrației locale.

 Au răspuns acestei provocări Cercel Gabriela- Director Crucea Roșie Brașov, Sînziana Vatra – Fundația Bucuria Darului, Laura Popeea  – Fundația Comunitară Brașov, Diana Niță – Asociația Rază de Speranță, Andras Zsolt Gal – Asociația Clusterul Comunitar de Economie Socială – ACCES, Elena Belloiu – Asociația Femeile se implică, Ioana Cristiana Constantinescu – Ascend Kids, Adelina Văsioiu – Director Executiv al Direcției de Sănătate și Asistență Medicală din cadrul Consiliului Judetean Brașov, Ciolan Ștefan Octavian – City manager al orașului Codlea, Alexandra Crivineanu – Consilier Local, membru al Comisiei pe activități științifice, social culturale, muncă, familie, educative, sportive, agreement, tineret, religie, învățământ și protecție socială, Julieta Aurelia Gârbacea – Director General Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului – DGASPC Brașov și Mariana Topoliceanu – Director Asistența Socială Brașov.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Evenimentul a fost unul de impact, tinând seama de faptul că există multe lacune în această zonă, atât la nivel legislativ, cât și la nivel de implementare al normelor care reglementează diferitele situații cu care se confruntă mediul ONG. Dialogul a stat sub semnul coeziunii sociale, în sensul în care există situații și soluții, atât de partea asociațiilor, cât și dinspre partea autorităților. Care este liantul dintre cele două părți, cum ar trebui să fie elaborate o metodologie care să fie de real folos, ce efecte se produc cu adevărat în comunitate, cum arată activitatea de lobby și advocacy, ce proiecte de incluziune socială ar fi necesare sau cum se vede relația de parteneriat win-win între instituțiile publice și partea civilă, au fost doar câteva dintre subiectele abordate.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Chiar dacă pe alocuri au apărut controverse și situații delicate, dialogul a fost unul dinamic, interactiv și benefic, concluziile fiind aceptate de ambele părți.

S-a considerat că una dintre măsurile care să producă rezultate vizibile și consistente este cooperarea în aceeași direcție, consolidarea unei voci comune în acest sens producând efecte și schimbări inclusiv la nivel național.

Conferința a fost prima din seria conferințelor ce vor fi organizate în acest an de Grupul Iubim Brașovul și s-a născut din dorința de a dezvolta spiritul civic al comunității și de a stimula implicarea activă în ceea ce privește abordarea problemelor reale ale comunității.  

Gazda conferinței a fost Centrul Cultural Reduta, reprezentată de domnul Adrian Vălușescu, managerul instituției, care, în deschiderea evenimentului, și-a exxprimat deschiderea față de asemenea manifestări. Evenimentul a  fost organizat în sistem hibrid, cu respectarea normelor de prevenție în vigoare și a fost transmis ONLINE  pe platforma Conferinte.ro, pe website-ul Newsbv și pe Televiziunea Online Iubim Brașovul.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Moderatorul dezbaterii a fost Alexandra Grancea, PR-ul Grupului Iubim Brașovul.

Impactul a fost unul de succes, scopul fiind ca această dezbatere să fie un instrument în folosul și sprijinul comunității. Ca umare a acestei inițiațive, forurile administrative au dat curs unor acțiuni  care să aducă în discuții situațiile cu care se confruntă societatea civilă, mai ales acum după perioada pandemică.

Coordonator organizare eveniment  – Simona Ciuraru.

“Susținem orice inițiativă benefică comunității. Restart ONG dupa pandemie – o dovadă că cei care aleg să se implice și să facă lucruri o pot face. Pandemia nu a fost o piedică pentru ei, ci dimpotrivă, o situație de criză în care aceștia s-au mobilizat și și-au adunat forțele pentru a veni în mod real în sprijinul semenilor.” – Eugen Târnovan, fondator Grupul Iubim Brașovul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.