Președintele Consiliului Județean Brasov, Adrian Ioan Veștea, a participat astăzi, alături de Mihai Cătălin Văsii, la întâlnirea de lucru a președinților de Consilii Județene din Regiunea Centru și a reprezentanților Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.
Întâlnirea a fost găzduită de Instituția Prefectului și a abordat următoarele teme:
* Noul cadru al politicii de coeziune a Uniunii Europene;
* Structura instituțională la nivel național de gestionare a fondurilor europene în exercițiul financiar 2021-2027;
* Elaborarea Programului Operațional Regional (POR) 2021-2027 pentru Regiunea Centru – realizarea strategiilor județene, eficiența energetică pentru clădirile publice, finanțarea școlilor speciale;
* Mobilitatea în Regiunea Centru și conectivitatea acestei regiuni la rețeaua TEN-T (rețeaua Trans-Europeană de transport) – surse de finanțare pentru infrastructura de transport;
* Prioritizarea proiectelor de infrastructură de transport propuse la nivelul Regiunii Centru pentru finanțare din POR 2021-2027, inclusiv aspecte adiacente – alocarea sumelor și modul de abordare a siguranței rutiere.