Braşovul, apreciat pe plan internaţional pentru implicarea în sprijinul refugiaţilor din Ucraina

Braşovul a fost dat ca exemplu, în întreaga lume, pentru implicarea în sprijinul refugiaţilor din Ucraina. Cunoscutul canal de televiziune CNN a realizat mai multe reportaje și interviuri cu privire la modul în care comunitatea brașoveană s-a mobilizat pentru a-i sprijini pe refugiaţii ucraineni.

„Principala provocare este cum să ne intensificăm eforturile, deoarece acesta este abia primul val de refugiați. Mamele cu copii pot veni la Brașov, putem oferi locuri de muncă și locuri la grădiniță, căutăm activ soluții pentru a îi integra pe copiii ucraineni în sistemul de educație. Asta am declarat pentru CNN, iar o astfel de soluție poate fi cea „day care” – „grijă pe timp de zi”, oferită în cadrul și de către companiile ce-i vor angaja pe părinți. Mulțumesc comunității brașovene, voluntarilor, companiilor care s-au implicat în acest efort umanitar. Am demonstrat încă odată că doar împreună putem face lucrurile să se întâmple. Le mulțumesc și îi rog să rămână aproape, pentru că ce e mai greu abia începe”, a transmis Allen Coliban.

Citeste și:  Un vot pentru Partidul Naţional Liberal (PNL), duminică, înseamnă garanția că Brașovul va avea întâietate pe harta dezvoltării naționale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.