A avut loc prima întâlnire a noii conduceri a primăriei cu cetățenii pe tema calității aerului și măsurilor de reducere a poluării. La întâlnire au participat aproximativ 50 de persoane, reprezentanții ai asociațiilor de protecție a mediului, ai asociațiilor care reprezintă locuitorii din cartierele Tractorul nou și Bartolomeu- Avantgarden, specialiști în domeniu, cetățeni, dar și Ciprian Băncilă, directorul Agenției de Mediu, și Mircea Paraschiv, comisar-șef al Garzi de Mediu. Din partea municipalității, alături de primarul Allen Coliban, au fost viceprimarul Flavia Boghiu și consilierii locali George Boroda, Ioan Corbu, Cezar Crican și Adrian Codreanu.
Temele principale ale discuției s-au concentrat pe situația poluării în anumite zone ale Brașovului, stadiul implementării Planului integrat privind calitatea aerului (PICA), și analiza corespondenței măsurilor prevăzute în plan cu realitatea din acest moment. Nu în ultimul rând, în dsiscuție a fost luat și modul de implicare a comunității în elaborarea Planului Urbanistic General, în special în stabilirea delimitării clare a zonelor industriale de zonele rezidențiale.
Dacă în cazul cartierului Tractorul, marile probleme sunt legate de poluarea cauzată de șantierele în derulare din zonă, în cazul cartierului Bartolomeu, poluarea majoră este cea industrială. Participanții au venit și cu propuneri pentru rezolvarea acestor situații. În cazul șantierelor, soluțiile sunt obligativitatea fiecărui dezvoltator de a amenaja stații de spălare a roților fiecărui camion care iese din șantier, montarea de camere video la șantiere, prevederea unor sancțiuni pentru cei care nu utilizează plase de protecție pe toată durata construcției.
În privința poluării industriale, deși aceasta este percepută drept componenta majoră a poluării din Brașov, nu este tratată detaliat în PICA, iar planul de măsuri nu conține și soluții pentru acest tip de poluare.
Această neconcordanță este doar una dintre cele identificate de vorbitori în acest plan, concluzia fiind că PICA tratează cu atenție doar partea de mobilitate, nu și ceilalți factori care contribuie la poluarea din oraș. Singura soluție este cea de actualizare a planului, cât mai rapid, astfel încât să poată fi luate măsurile de reducere a poluării.
„Avem nevoie de un PICA nou, de un document cu care să se poată lucra și care să poată fi implementat. Din felul în care a fost structurat acest document văd că e o combinație de măsuri generale – cum ar fi cea privind creșterea suprafeței de spații verzi – cu proiecte care existau într-o formă sau alta în primărie și care au fost și ele puse acolo, aglomerate, de multe ori incoerent. De aceea este nevoie de a regândi măcar partea de plan de măsuri, dacă nu cumva chiar de a studia ponderea surselor și a confirma că analiza pe sursele de poluare este una corectă. Acesta cred că va fi un demers pentru prima parte a anului viitor, dacă tot vorbim de lucruri concrete și despre ce-mi propun să facem“, a declarat Allen Coliban, primarul Brașovului, în cadrul dezbaterii.
Conform primarului, Brașovul ar trebui să își propună măsuri mai ambițioase în ceea ce privește reducerea poluării, iar propunerea unuia dintre participanți ca orașul nostru să devină primul din România ,,carbon-neutral” (înlocuirea surselor clasice de energie, pe bază de combustibil fosil, cu energie din surse regenerabile, până în 2050. De exemplu, înlocuirea mijloacelor de transport pe bază de benzină și motorină, cu cele electrice sau cu hidrogen; înlocuirea sistemelor de încălzire care funcționează pe bază de gaze naturale cu cele din surse regenerabile, panouri fotovoltaice, pompe de căldură, energie hidro).
Întâlnirea de ieri face parte dintr-o serie de dezbateri ale reprezentanților Municipalității cu cetățenii sau cu factorii interesați pentru asigurarea unei dezvoltări durabile a Brașovului.