Brașovul este în topul județelor și domeniilor cu cele mai mari salarii din România

Cu aproape 315.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro, anul acesta a fost unul în care companiile au continuat să își extindă echipele, însă ritmul majorărilor salariale de anul trecut nu a mai fost replicat. Asta după ce, în 2022, au fost înregistrate creșteri salariale de 10% – 15% în aproape toate domeniile de activitate.

„Peste 300.000 de joburi noi, postate într-un an care nu a fost tocmai cel mai liniștit din punct de vedere economic, nu înseamnă puțin, chiar dacă, în comparație cu anul trecut, se observă o ușoară scădere. Numărul de aplicări, în schimb, a crescut cu 10%, ajungând până la aproape 9 milioane din ianuarie și până acum. Pe un fond atât de dinamic, angajatorii nu s-au mai văzut nevoiți să crească salariile la nivel general”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, județele cu cele mai mari salarii anul acesta au fost București, cu o medie salarială netă de 5.000 de lei; Timiș, cu 4.700 de lei; Cluj, cu 4.500 de lei; Ilfov, Iași, Brașov și Sibiu cu 4.000 de lei. Alte județe în care salariul mediu net depășește pragul de 3.500 de lei net sunt Bihor (3.950 de lei), Prahova (3.800 de lei), Argeș (3.800 de lei) ori Alba (3.800 de lei)

Citeste și:  Votarea în străinătate la primul tur de scrutin s-a încheiat

De cealaltă parte a clasamentului, se află județe precum Vâlcea, Ialomița și Gorj, unde media salarială netă este de 3.200 de lei pe lună sau Caraș – Severin și Vaslui (3.100 de lei). „Spre deosebire de anul trecut, anul acesta nu mai vedem niciun județ cu o medie salarială mai mică de 3.000 de lei pe lună, chiar dacă sunt și zone în care majoritatea candidaților se califică pentru joburi entry level, care au, implicit, și salarii mai mici”, explică Roxana Drăghici. Domeniile cu cele mai multe poziții deschise în aceste județe sunt retailul, serviciile, turismul sau industria alimentară.

Dincolo de distribuția salarială pe județe, când vine vorba despre domeniile care oferă cele mai mari salarii, pe primul loc continuă să se afle IT-ul, cu o medie salarială netă de 6.500 de lei pe lună. Cei care lucrează în project management ocupă cea de-a doua poziție, cu o medie salarială de 6.000 de lei, după cum arată datele Salario. Angajații din construcții și instalații câștigă, în medie, 5.000 de lei pe lună. Tot aceeași este media și pentru cei din audit / consultață și petrol / gaze. În inginerie media este 4.800 de lei, net, în telecom 4.400, iar în banking 4.000 de lei. „În toate domeniile de activitate așteptările salariale ale angajaților depășesc salariile încasate în realitate cu aproximativ 25% – 30%. Cea mai mare discrepanță însă o vedem în industria naval / aeronautică – 4.500 de lei, media reală vs. 6.500 de lei, așteptările candidaților, respectiv o diferență de 44%; agricultură (43%), unde salariul mediu net este de 4.200 de lei, dar așteptările candidaților urcă la 6.000 și pentru funcțiile publice (43%): 4.200 de lei vs. 6.000”, exemplifică Roxana Drăghici.

Citeste și:  Peste 300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei electorale

Cele mai mici diferențe apar, în schimb, în sectoare precum audit / consultanță, unde candidații au așteptări cu 20% mai mari decât ce oferă angajatorii (5.000 de lei vs. 6.000 de lei); medicină veterinară (22%, de la 3.700 la 4.500 de lei);  financiar / contabilitate și producție, ambele cu aceiași indicatori pe cifre (25% – respectiv 4.000 de lei vs. 5.000 de lei) și alimentație / HoReCa (29% – respectiv 3.500 de lei vs 4.500 de lei)

În ceea ce privește domeniile care scot, anual, cel mai mare număr de joburi în piață și care recrutează masiv în aproape toate județele țării, salariile arată astfel: pentru retail, media salarială netă este de 3.600 de lei, pentru industria alimentară 3.500 de lei, pentru industria de servicii de call center / BPO 3.500 de lei, iar pentru transport / distribuție 4.000 de lei.

Citeste și:  Lucrările pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase din Brașov, gata de start

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 27.000 de locuri de muncă. Peste 600.000 de specialiști și-au introdus veniturile până în prezent în Salario comparatorul de salarii marca eJobs. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.