Brașovul găzduiește Dracula Boxing Show – „Înfruntarea Titanilor”, ediția a IV-a

Dracula Boxing Show – „Înfruntarea Titanilor” a ajuns în acest an la ediția cu numărul 4 şi se va desfăşura vineri, 10 octombrie, la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi” din Brașov.

Vă invităm la unul dintre cele mai mari evenimente de box profesionist din România, care aduce în același ring campioni și sportivi de top din țară și din străinătate. Organizatorii de la Asociaţia Club Sportiv Ursache Braşov au reunit în competiţie nume binecunoscute ale boxului românesc: Benjamin Adegbuyi, Cristian Ciocan, Robert Jitaru, Amansio Paraschiv, Miorel Drăgan şi Andrei Arădoaie. În premieră, vor intra în luptă şi două campioane, Claudia Nechita şi Lăcrămioara Perijoc, care vor boxa în compania unor adversare din străinătate.

Citeste și:  Clubul Hyperion Brașov a câștigat trei medalii pentru România la Competiția Țărilor Central Europene din Ungaria

Gala pugilistică va fi precedată de o conferință de presă care va avea loc joi, 9 octombrie, în cadrul căreia este programat unul dintre cele mai importante momente ale galei – Cântarul oficial. Dacă vreţi să vă vedeţi sportivii favoriți înainte de meciurile de vineri, vă așteptăm la Radisson Blu Aurum, unde aveţi ocazia să-i cunoaşteţi, să faceţi fotografii cu ei şi să aflaţi ultimele informații despre eveniment.

Organizatorii promit meciuri de nivel internațional, adversari de calibru și o seară plină de acțiune!

Fanii din toată țara vor fi parte dintr-un eveniment cum rar se poate vedea în România. Calitatea meciurilor a atras atenția iubitorilor de box din lumea întreagă, astfel că disputele de la Dracula Boxing Show se vor vedea în 94 de țări, inclusiv în Statele Unite ale Americii.

Citeste și:  Clubul Hyperion Brașov a câștigat trei medalii pentru România la Competiția Țărilor Central Europene din Ungaria

Evenimentul este susţinut financiar de Consiliul Judeţean Braşov, prin intermediul programului de finanţări nerambursabile din bugetul propriu al judeţului pe anul 2025 pentru proiectele sportive, componenta Promovarea sportului de performanţă.

Nu uitaţi:

📆10 octombrie 2025, ora 20:00. Acces de la ora 18:00

📍Brașov, Sala Sporturilor

🎟️ BILETE pe: https://www.iabilet.ro/ sau la Sala Sporturilor, în ziua galei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.