Brașovul găzduiește Turneul Final al Campionatului Național de Baschet Feminin U15


Brașovul devine capitala baschetului feminin juvenil! În perioada 12-16 februarie, orașul de sub Tâmpa va fi gazda turneului final al Campionatului Național de Baschet Feminin U15, unde cele mai bune opt echipe din țară se vor lupta pentru titlul de campioană a României.

Competiția va debuta cu faza grupelor, care se va disputa la Sala Metrom în zilele de miercuri, joi și vineri. În weekend, semifinalele și marea finală se vor muta la Sala Sporturilor „D.P. Colibași”, acolo unde se va decide campioana acestui sezon.
Printre echipele participante se află și Corona Brașov, reprezentanta orașului, antrenată de Blijana Pešovic și Dan Calancea. Fetele noastre vor avea un program intens, cu meciuri programate astfel:

  • Miercuri – vs. Smart Cluj (ora 19:00)
  • Joi – vs. LPS Alba-Iulia (ora 19:00)
  • Vineri – vs. CSM București (ora 19:00)
Citeste și:  Patinatoarea Coronei Brașov, Julia Sauter, obține al 10-lea titlu național consecutiv

Brașovenii sunt invitați să susțină echipa locală din tribune! Intrarea este liberă, așa că haideți să oferim fetelor noastre energia de care au nevoie pentru a lupta pentru trofeu!

Turneul Final al Campionatului Național de Baschet Feminin U15 este un eveniment sportiv susținut de Primăria Municipiului Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.