Brașovul investește în optimizarea traficului din oraș și în creșterea siguranței pietonilor

La începutul acestei săptămâni a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru achiziția serviciilor de proiectare și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiție „Sistem centralizat de monitorizare și control al traficului în Municipiul Braşov”, investiție prin intermediul căreia municipalitatea își propune prioritizarea transportului public, fluidizarea traficului, înființarea unui centru de monitorizare trafic și creșterea siguranței pietonilor.

În cadrul acestei proceduri a fost depusă o singură ofertă, asocierea dintre Flash Lighting Services (lider) și Urban Scope*.

Valoarea acestei achiziții este de peste 25 de milioane de lei, la care se adaugă TVA, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional. Valoarea nerambursabilă a cheltuielilor eligibile este de 98%. Durata de implementare a proiectului este de 12 luni.

,,Centrul de monitorizare și control al traficului a intrat în etapa de evaluare tehnică. Sperăm să finalizăm cât mai repede aceste proceduri, mai ales că avem și experți cooptați pentru această etapă de achiziție. Este unul dintre proiectele importante pentru o mai bună și mai eficientă gestionare a traficului. Punem accent pe transportul în comun, pe creșterea siguranței pietonilor, a bicicliștilor, dar și a șoferilor”, a precizat primarul Allen Coliban.

Obiectivele sistemului centralizat de monitorizare și control al traficului în municipiul Braşov sunt:

  • gestionarea traficului aferent transportului public prin implementarea unor măsuri și sisteme tehnice: prioritizarea transportului public și coordonare rutieră, monitorizare și analiză video, echipamente de semaforizare/semnalizare în intersecții și treceri de pietoni, puncte fixe și senzori pentru realizarea măsurătorilor din trafic în zonele aglomerate, senzori mediu;
  • realizarea unui centru de monitorizare și control al traficului, în vederea asigurării fluidizării și prioritizării traficului aferent transportului public;
  • optimizarea utilizării parcărilor prin instalarea de senzori de parcare, inclusiv prin reglementarea politicii parcărilor.

,,Prin implementarea acestui proiect, vom semaforiza 35 de treceri de pietoni noi și încă 3 intersecții, la care se adaugă modernizarea semaforizării în alte 44 de intersecții. Printr-un sistem complex de camere și senzori video, vom putea să identificăm rapid blocajele din trafic, iar prin sistemele de semaforizare vom putea asigura creșterea fluenței pe anumite direcții. În plus, vom putea prioritiza circulația mijloacelor de transport în comun – încă un motiv pentru a alege autobuzul în locul autoturismului propriu. Pentru a putea realiza acest sistem, vom amenaja un dispecerat complex pentru gestionarea traficului, așa cum vedem în toate orașele europene. Proiectul mai conține și o componentă dedicată parcărilor publice, prin intermediul căreia vom gestiona mult mai eficient parcările din zonele aglomerate, iar șoferii vor putea ști, din timp, unde sunt locuri de parcare libere”, a explicat primarul Allen Coliban.

Informații suplimentare

Citeste și:  Sute de tineri au protestat în Piața Universității împotriva lui Călin Georgescu

Centrul de Monitorizare și Control Trafic

Centrul de Monitorizare și Control Trafic reprezintă punctul central al sistemului și va fi amenajat într-un fost punct termic, pe strada Hărmanului. Acesta va fi operațional non-stop.

Centrul de Comandă și Control este direct responsabil cu managementul sistemului de trafic, al sistemului de supraveghere video, al sistemului de afișare a informațiilor pentru călători și sistemului ANPR, precum și cu managementul rețelei de comunicații.

Clădirea va fi amenajată eficient din punct de vedere energetic: va utiliza un sistem de producere și evacuare a energiei termice dual, de înaltă eficiență, va fi dotată cu panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, acoperișul va fi înierbat și dotat cu sistem de irigare automată.

Citeste și:  Pensiile românilor se majorează! Valoarea Punctului de Referință crește cu 12,1% și ajunge la 91 de lei

Managementul parcărilor în zonele aglomerate, din proximitatea liniilor de transport public (11 parcări publice monitorizate – 979 de senzori)

Sisteme moderne de management al parcărilor și dirijare a fluxurilor rutiere prin: determinarea în timp real a capacității de parcare în oraș; identificarea locurilor de parcare libere; informarea rutieră cu privire la locurile de parcare (localizare și inventar în timp real); soluție modernă de plată și rezervare a parcării.

Foto. Primăria Brașov / Dispecerat arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.