Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Coreei de Sud, orașul Sejong. Excelența Sa Kim Yong Ho, ambasadorul Republicii Coreea la București, a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanți ai Primăriei Brașov, pentru a stabili etapele încheierii unui protocol de colaborare între cele două orașe.
Propunerea de a alege Brașovul pentru acest parteneriat a venit, potrivit actualului ambasador al Republicii Coreea, tot de la un diplomat coreean care a activat în România, iar demersurile au fost începute de către cele două ambasade. Municipiul Brașov a primit și o scrisoare oficială din partea orașului Sejong, iar astăzi,oficialul coreean a fost prezent la Brașov pentru a se asigura că există un acord de principiu din partea municipalității brașovene.
„Domnul Ambasador al Coreei de Sud, Kim Yong Ho, ne-a făcut astăzi o vizită pentru a discuta detalii legate de un parteneriat între Municipiul Brașov și viitoarea capitală administrativă a Coreei de Sud, orașul Sejong. Este un lucru îmbucurător, pentru că deși suntem la o distanță foarte mare, putem dezvolta parteneriate benefice pentru ambele părți. Am primit o scrisoare și de la ambasadorul nostru în Coreea de Sud, care ne-a adus la cunoștință această propunere, azi am mai făcut un pas important, ne-am dat acordul de principiu referitor la această propunere, ambele ambasade au fost informate despre deschiderea noastră și despre dialogul dintre noi, noi urmează să facem pașii procedurali, respectiv să informăm Ministerul de Externe al României și Consiliul Local și să semnăm cât de curând un parteneriat. Cred că este important să subliniez că această localitate este practic capitala administrativă a Coreei de Sud și pentru noi contează foarte mult acest lucru. Este vorba despre o înfrățire, procedurile spun că primul pas este de a ne pune de acord din punctul de vedere al deciziei, să informăm Ministerul de Externe, să ne punem de acord asupra unui protocol și să facem toate pregătirile, Consiliul Local trebuie să ia o decizie în baza detaliilor pe care le vom pune la dispoziția consilierilor locali și sper ca într-o lună-două să materializăm aceste demers“, a declarat reprezentatul Primăriei Brașov.
Potrivit Excelenței Sale Kim Yong Ho, Sejong City este un oraș nou, pentru că și-a primit „certificatul de naștere“ în 2012, însă a fost construit special în scopul de a deveni capitala administrativă a republicii Coreea. Menit să rezolve problema aglomerării urbane Seul, care are peste 12 milioane de locuitori, și pentru a echilibra dezvoltarea Coreei de Sud, orașul reunește deja sediile a 43 de agenții guvernamentale și a 15 institute naționale de cercetare, și reunește deja peste 90% din administrația centrală Republicii Coreea, care a fost relocată deja acolo. În acest moment, statutul de capitală adminstrativă nu este încă oficial, însă se fac demersuri legislative în acest sens. Ambasadorul Coreei de Sud a mai remarcat că fiind un oraș nou, este deja un oraș care se integrează în tehnologiile „smart-city“, preocupare care există și la nivelul municipalității brașovene, astfel că acest domeniu ar putea fi unul dintre subiectele colaborării dintre cele două orașe. În plus, orașul coreean este asemănător Brașovului ca populație, adică tot aproximativ 300.000 de locuitori. Turismul, domeniul cultural și mai ales relațiile economice sunt de asemenea subiecte de interes pentru ambele părți, cu atât mai mult cu cât există deja o firmă coreeană în Brașov, iar interesul sud-coreenilor pentru investiții în România este foarte mare.